Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Alegerile din UTA Găgăuziei, anulate din nou? Guvernul contestă deciziile Adunării Populare

24 Mart. 2026, 10:42
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2026, 10:42 // Politica //  Realitatea.md

Tensiuni instituționale între autoritățile centrale și cele din autonomie continuă. Biroul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat a Republicii Moldova a transmis o adresare oficială către Adunarea Populară a Găgăuziei, prin care solicită anularea mai multor hotărâri adoptate pe 17 martie. Documentul, semnat de Serghei Cernev, vizează în special deciziile privind aprobarea componenței Comisiei Electorale Centrale a Găgăuziei, reglementarea juridică a alegerilor regionale și stabilirea datei scrutinului, transmite Gagauzinfo.MD.

Reprezentanții Guvernului susțin că deputații Adunării Populare „și-au depășit competențele”, adoptând hotărâri considerate ilegale, inclusiv cea privind relansarea alegerilor regionale. Potrivit Biroului Teritorial Comrat, după toamna anului 2025, legislativul regional nu ar mai avea dreptul să modifice cadrul normativ local în domeniul electoral. Totodată, autoritățile centrale critică și modul de constituire a organului electoral regional, invocând diferența dintre denumirea legală „Comisia Electorală Centrală” și cea utilizată, considerată neconformă.

Potrivit portalului Gagauzinfo.MD, dacă Adunarea Populară a Găgăuziei nu va anula hotărârile contestate în termen de 30 de zile, Biroul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat intenționează să se adreseze în instanța de judecată pentru anularea acestora.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Adunarea Populară a Găgăuziei a decis pe 17 martie constituirea unui nou organ electoral și stabilirea datei alegerilor pentru 21 iunie, după ce Curtea Supremă de Justiție a suspendat anterior unele decizii privind componența acestuia, blocând desfășurarea scrutinului programat pentru luna martie.

În același timp, Ministerul Justiției a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu atribuțiile autorităților din Găgăuzia în organizarea alegerilor.

Chișinăul va contesta decizia Adunării Populare a Găgăuziei privind data alegerilor

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!