Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

ALERTĂ la Aeroportul Internațional Chișinău! Un bărbat înarmat a pus pe jar poliția. Ce se întâmplă acolo

30 Iun. 2023, 17:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2023, 17:41 // Actualitate //  Realitatea.md
Alertă maximă la Aeroportul Internațional Chișinău. Mai multe împușcături au fost efectuate în aer de către un bărbat. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de către Diana Fetco, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției (IGP). Deocamdată nu sunt clare circumstanțele, iar oamenii legii au spus că vor reveni cu detalii.

Între timp, un martor a comunicat pentru zdg.md că ar fi vorba despre un bărbat care a aterizat la aeroport. Acesta a efectuat câteva împușcături în aer, iar organele de drept se află la fața locului. Persoana care a efectuat împușcăturile s-a baricadat într-o încăpere de la aeroport. Oamenii de la aeroport au fost evacuați.

Pentru zdg.md, Constantin Vozian, administratorul Aeroportului Internațional Chișinău, a declarat următoarele:

„Fără comentarii. Aeroportul este un obiectiv ca și oricare altul, vă rog să vă adresați la organele competente, nu la Aeroport. Nu cunosc. Eu, în acest moment, merg spre Aeroport să văd ce se întâmplă. Nu știu ce este. Cred că e cazul să vorbiți cu poliția, cu organele de drept”, a spus Vozian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Contactați de Realitatea.md, reprezentanții Poliției de Frontieră (IGPF) au spus că vor reveni cu detalii.

Între timp, cursele aeriene de pe aeroport se rețin.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:15
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
06 Nov. 2026, 11:15 // Slider //  Victoria Laur

UE va adopta un mesaj clar și unificat privind pacea în Ucraina, anunță Antonio Costa. Președintele Consiliului UE a a luat act de avertizarea prim-ministrei italiene Giorgia Meloni și a acceptat să includă pe reuniunii informale a șefilor de stat și de guvern din Uniunea Europeană subiectul. Oficialii vor discuta la Dublin, pe 13 noiembrie.

Inițial, agenda era dedicată doar problemelor referitoare la inteligența artificială, scrie Agerpres. Costa a apreciat viziunea șefei Guvernului de la Roma, care consideră că „Uniunea Europeană trebuie să participe în mod adecvat la dezbaterile care definesc securitatea Europei și viitorul Ucrainei”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Este adevărat că interesele Uniunii Europene trebuie să fie reprezentate de instituțiile sale, conform tratatelor. După cum știți, am ridicat această chestiune de mai multe ori în conversațiile noastre dintre lideri. Sunt convins că interesul nostru comun este să ne asigurăm că Uniunea Europeană contribuie în mod eficient la o pace justă, durabilă și sustenabilă în strânsă cooperare cu Ucraina și ceilalți parteneri ai noștri”, a declarat Costa, menționând că problema va fi analizată în profunzime.

Amintim că, joi, Georgia Meloni, a criticat abordarea necoordonată a UE în privința negocierilor de pace cu Rusia și a cerut intervenții, pentru ca statele membre să nu rămână în afara dialogului.