Curs valutar
  • EUR
    20.0250
    0.0509%
  • USD
    17.2265
    0.025%
  • RUB
    0.1996
    0.3006%
  • RON
    3.8140
    0.0996%
  • UAH
    0.3876
    0.258%

Toate știrile

08 septembrie 2026

Alexandru Munteanu din plenul Parlamentului: „Vă promit că voi fi un prim-ministru care lucrează – nu unul populist”

31 Oct. 2025, 11:05
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2025, 11:05 // Societate //  Realitatea.md

Prim-ministrul desemnat, Alexandru Munteanu, a venit vineri, 31 octombrie curent, în Parlament pentru a cere votul de încredere asupra programului de guvernare „UE, pace, dezvoltare” și asupra echipei propuse. În discursul său, a subliniat că scopul principal al noului executiv este pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană și transformarea concretă a reformelor în beneficii pentru cetățenii moldoveni.

„Am fost mândru să privesc, ca mulți alți compatrioți, progresele Republicii Moldova din ultimii ani. Ca unul dintre cetățenii care și-au făcut datoria acolo unde s-au aflat, am văzut cum, prin curaj, perseverență și contribuția fiecăruia, țara noastră a trecut de la un stat capturat, ignorat pe scena internațională, la un stat respectat — important pentru pacea regională, admirat pentru lecțiile sale de democrație și libertate, capabil să se dezvolte prin forțele proprii și cu sprijinul unor prieteni adevărați. Este o mare onoare pentru mine să am astăzi ocazia de a-mi servi țara. Îi mulțumesc doamnei Președinte Maia Sandu și fracțiunii PAS pentru încrederea acordată. Dar, mai ales, le mulțumesc pentru că au avut curajul să lupte, să câștige alegeri și să miște lucrurile în direcția corectă. Recunoștința mea se îndreaptă, în mod special, către cetățenii Republicii Moldova — fără hotărârea și puterea lor de a se opune răului, astăzi nu am fi vorbit despre aderare la Uniunea Europeană, ci despre oligarhie, corupție și stagnare. Ceea ce s-a realizat în ultimii ani reprezintă un salt extraordinar. Acest progres ne arată cât de mult putem face atunci când construim împreună, având mereu în față un obiectiv comun. Cel mai important rezultat este redobândirea speranței că Moldova poate fi un stat demn, liber și puternic. Dar știm cu toții — mai avem enorm de multe lucruri de făcut”, a declarat Alexandru Munteanu.

„Experiența mea profesională și de viață m-a învățat că vorba frumoasă e bună pentru a uni oamenii, dar devine dăunătoare atunci când încearcă să acopere lipsuri. De aceea, vă promit că voi fi un prim-ministru care ascultă, respectă și lucrează — nu unul populist. Voi spune adevărul, chiar și atunci când soluțiile cer un efort comun din partea întregii țări. Voi fi deschis la propuneri și opinii, pentru că soluțiile bune se nasc din dialog. Dar dialogul este o stradă cu dublu sens — sper să-l parcurgem împreună. Ideile contează prin fezabilitate, nu prin intensitatea cu care sunt strigate. Critica e utilă, dar participarea activă este de neînlocuit. Diferențele de opinie sunt firești într-o democrație. Important este ca ele să nu ne abată de la direcția stabilită de cetățeni: viitor european, viață mai bună, siguranță pentru fiecare familie. Când și cum atingem aceste obiective poate fi discutabil, dar direcția strategică — pro-europeană și democratică — nu este negociabilă. A fost votată de majoritatea cetățenilor Republicii Moldova”, a adăugat el.

Programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”

Programul de guvernare derivă din mandatul oferit de cetățeni acestui Parlament: de a trasa direcția strategică a țării pentru următoarele decenii. Misiunea Guvernului este ca aderarea la Uniunea Europeană să aducă beneficii concrete oamenilor încă înainte de finalizarea procesului formal — investiții, locuri de muncă bine plătite, servicii publice moderne și o administrație prietenoasă și eficientă. Guvernul se va ghida după strategiile naționale existente, agenda de reforme și integrare europeană, precum și Programul UE 2028, susținut de majoritatea cetățenilor.

Principalele priorități sectoriale

1. Guvernare eficientă

Modernizarea administrației publice centrale și locale, transparență totală, digitalizare și eGuvernare la standarde europene. Consolidarea securității cibernetice și a infrastructurii IT critice.

2. Integrare europeană

Finalizarea negocierilor de aderare până în 2028 și implementarea acquis-ului comunitar în toate domeniile.

3. Economie competitivă

Stimularea investițiilor de până la 4 miliarde euro, susținerea a 25.000 de întreprinderi, promovarea produselor moldovenești și extinderea accesului pe piețele europene.

4. Educație pentru viitor

Investiții de 6 miliarde lei, extinderea rețelei Școlilor Model, acces real la educație incluzivă și adaptată nevoilor copiilor.

5. Mediu curat

Plantarea a 60.000 ha de păduri, revitalizarea apelor naționale, dezvoltarea economiei circulare și a infrastructurii regionale de gestionare a deșeurilor.

6. Sănătate și viață activă

Modernizarea spitalelor, digitalizarea sistemului de sănătate, rețea de centre clinice universitare și programe de promovare a unui mod de viață sănătos.

7. Independență energetică

Interconectarea completă cu piața UE, investiții în energie regenerabilă și modernizarea infrastructurii energetice.

8. Infrastructură și localități moderne

9 miliarde lei prin programele „Satul European” și „Curtea Europeană”. 3.000 km de drumuri modernizate, poduri peste Prut, finalizarea Centurii Chișinăului.

9. Bunăstare și incluziune socială

Creșterea salariului minim la 10.000 lei, 5.000 noi locuri de creșă, programe pentru vârstnici și persoane cu dizabilități — nimeni nu va fi lăsat în urmă.

10. Agricultură modernă

Tehnologii verzi, extinderea irigațiilor pe 50.000 ha, centre regionale de procesare și acces extins pe piața UE.

11. Comunități sigure

Prezență sporită a forțelor de ordine, modernizarea frontierei, operaționalizarea Centrului Național de Management al Crizelor.

12. Justiție corectă

Finalizarea evaluării judecătorilor și procurorilor, digitalizarea sistemului de justiție și combaterea corupției la toate nivelurile.

13. Cultură și identitate

Extinderea programului „Voucher Cultural”, protejarea patrimoniului, susținerea cinematografiei și implicarea diasporei.

14. Reintegrare și coeziune

Consolidarea păcii pe ambele maluri ale Nistrului. Vom urmări ca de beneficiile apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană să se bucure și cetățenii și companiile din regiunea transnistreană.

15. Politică externă și securitate

Politică externă inteligentă și responsabilă, sprijin pentru cetățenii din diasporă și modernizarea Armatei Naționale.

„Țin să mulțumesc partenerilor noștri strategici, care sunt continuu alături de noi: Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și frații noștri de peste Prut – România”, a explicat prim-ministrul desemnat.

Echipa guvernamentală

  • Eugen Osmochescu – expert în politici și reforme instituționale pentru creșterea competitivității economice – va fi responsabil de portofoliul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării.

  • Mihai Popșoi va continua să reprezinte țara noastră și să promoveze interesele Republicii Moldova pe plan european și internațional în calitate de Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe.

  • Cristina Gherasimov va fi, în continuare, responsabilă de portofoliul integrare europeană și va coordona activitatea Biroului Integrare Europeană.

  • Vladimir Bolea va exercita funcția de Viceprim-ministru, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și va continua efortul nostru de modernizare a infrastructurii din toată țara.

  • Valeriu Chiveri – diplomat de carieră și ambasadorul Republicii Moldova în Ucraina – va fi responsabil de portofoliul Reintegrare.

  • Dan Perciun va continua să conducă Ministerul Educației și Cercetării.

  • Daniella Misail-Nichitin va deține funcția de Ministră a Afacerilor Interne.

  • Vladislav Cojuhari va prelua portofoliul Ministerului Justiției și are responsabilitatea de a continua reforma justiției.

  • Ludmila Catlabuga va conduce Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

  • Andrian Gavriliță – economist cu experiență în finanțe publice și politici fiscale – va prelua portofoliul Ministerului Finanțelor.

  • Natalia Plugaru – specialistă în politici sociale și protecția persoanelor vulnerabile – va fi responsabilă de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

  • Emil Ceban – doctor habilitat în științe medicale și rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” – va conduce Ministerul Sănătății.

  • Gheorghe Hajder va continua politicile începute la Ministerul Mediului.

  • Cristian Jardan va fi responsabil de portofoliul Ministerului Culturii.

  • Dorin Junghietu va conduce Ministerul Energiei și va continua eforturile noastre de a asigura independența energetică a Republicii Moldova, care, la rândul său, să asigure securitatea și stabilitatea țării.

  • Anatolie Nosatîi va continua în fruntea Ministerul Apărării. Prioritatea sa rămâne consolidarea capacităților de apărare și modernizarea Armatei Naționale.

„Le mulțumesc și celor care vor face opoziție — pentru că acolo unde nu mai sunt întrebări și nu există discuție, nu mai există democrație. Vă invit pe toți să reflectăm la trei întrebări fundamentale: 1. Cum vrem noi, cetățenii Republicii Moldova, să vorbim despre țara noastră peste câțiva ani? 2. Cum vrem alții să vorbească despre Moldova? 3. Și ce țară vrem să lăsăm copiilor și nepoților noștri? Suntem gata să muncim pentru ca răspunsurile la aceste întrebări să devină realitate. Vă chem să ne unim forțele pentru binele, prosperitatea și parcursul european al Republicii Moldova!”, a conchis Alexandru Munteanu.

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
08 Sept. 2026, 13:11 // Slider //  Daniela Baranovschi

Jiang Xueqin, academicianul chinez supranumit pe rețelele sociale „Nostradamusul Chinei”, nu e deloc optimist în privința viitorului apropiat. El conturează un scenariu al lui 2027 în care crizele de tot felul se cronicizează, iar polarizarea politică devine tot mai puternică, scrie Mediafax.

Interesul pentru Jiang Xueqin a crescut după ce un discurs susținut de acesta în 2024 a reapărut pe rețelele sociale în 2026.

În acel discurs, Jiang Xueqin anticipa realegerea lui Donald Trump, un conflict major între SUA și Iran și o poziție dificilă pentru Washington într-un astfel de război.

După victoria electorală a lui Trump și pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Iran, discursul a fost redistribuit masiv, iar academicianul canadian de origine chineză și-a căpătat și o poreclă mondială: „Nostradamusul Chinei”.

Spre deosebire de Nostradamus, Xueqin își construiește scenariile pe baza unor interpretări geopolitice și istorice concrete.

Că acestea se vor fi dovedit reale este doar meritul lui și prea puțin al lui Nostradamus din el.

2027, anul unei posibile crize în SUA

Xueqin a spus recent că 2027 ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru Statele Unite. El vorbește despre o combinație între polarizarea politică, probleme economice și costurile sociale ale războiului.

În interviuri și podcasturi, el susține că aceste tensiuni ar putea crea condițiile pentru proteste de amploare, revolte și conflicte locale în marile orașe americane.

Jiang Xueqin leagă aceste evoluții de mai multe probleme care s-ar putea alimenta reciproc: războiul cu Iranul, politica de imigrație, dificultățile economice și diviziunile politice.

Războiul cu Iranul 

Una dintre cele mai controversate ipoteze ale lui Jiang Xueqin privește conflictul dintre SUA și Iran.

El susține că războiul s-ar putea prelungi și că, într-un scenariu mai grav, Statele Unite ar putea recurge la o operațiune terestră.

Academicianul consideră că o astfel de intervenție ar putea transforma conflictul într-un război dificil de încheiat.

În evaluarea sa, chiar și o durată de patru ani ar putea fi considerată un scenariu optimist, pe câtă vreme realotatea ar împinge acest scenariu înspre 10 și chiar 20 de ani, după exemplul Vietnam și Afganistan.

Într-un asemenea scenariu, el afirmă că armata americană ar putea avea nevoie de mai mult personal, iar Washingtonul ar putea ajunge să ia în calcul reinstaurarea serviciului militar obligatoriu.

ICE și Garda Națională, alte elemente ale scenariului

Xueqin acordă un rol important și politicilor de imigrație. El estimează că operațiunile Serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE) ar putea deveni mai vizibile în marile orașe americane.

În opinia sa, tensiunile provocate de aceste operațiuni ar putea duce la o prezență mai mare a Gărzii Naționale în zonele urbane.

În scenariul său, protestele și conflictele locale ar reprezenta rezultatul cumulativ al mai multor crize, nu al unui singur eveniment.

Strâmtoarea Ormuz ar putea provoca o reacție în lanț în economiile mondiale

Un alt element important din analiza lui Jiang este Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele rute pentru transportul mondial de energie.

Academicianul avertizează că o închidere prelungită a strâmtorii nu doar că ar afecta aprovizionarea cu petrol și gaze (asta deja s-a văzut), ci ar putea provoca o reacție în lanț în economia mondială.

Prețurile mai mari la energie ar putea crește costurile pentru agricultură, inclusiv prin scumpirea gazelor naturale și a îngrășămintelor.

De aici, Jiang Xueqin întrevede o criză energetică ce poate deveni criză alimentară, iar problemele economice se pot duce în tensiuni sociale majore.

„Problema” Trump

Jiang susține că obiectivul lui Donald Trump nu ar fi doar obținerea unei victorii în conflictul cu Iranul. În interpretarea sa, Trump ar urmări să își păstreze influența politică și după 2028.

Academicianul afirmă că Trump se vede ca un lider care trebuie să „salveze America” și sugerează că acesta ar putea folosi chiar și eventualele dificultăți ale războiului în scop politic.

Această parte a analizei reprezintă însă interpretarea lui Jiang asupra motivațiilor lui Trump și nu o concluzie verificată independent.

Un al treilea mandat pentru Trump?

Predicțiile lui Jiang merg chiar mai departe. El vorbește despre o confruntare tot mai puternică între ceea ce numește „globaliști” și „naționaliști”, atât în Statele Unite, cât și în Europa, până în 2030.

Într-un scenariu ulterior, el a sugerat inclusiv posibilitatea ca Trump să câștige un al treilea mandat în 2028.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange