Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

„Am tremurat pentru el”! Mama lui Dan Bălan povestește cum a reușit artistul să evadeze din infernul de la Kiev

27 Apr. 2022, 15:17
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2022, 15:17 // Life //  Realitatea.md

Dan Bălan a reușit să scape din infernul de la Kiev. Informația fost confirmată pentru impact.ro de către mama acestuia, Ludmila Bălan. Fostul lider al celebrei trupe O-Zone se afla la 24 februarie, la Kiev, atunci când a fost surprins, și o dată cu el alte câteva sute de mii de oameni, de ofensiva declanșată împotriva Ucrainei de armata rusă.

El era implicat în acel moment în buna desfășurare a emisiunii-concurs „Vocea Ucrainei”. Din pricina acestui fapt Dan Bălan nu a reușit să ajungă nici la București, acolo unde era așteptat să prezinte la începutul lui martie Selecția națională în urma căreia urma să fie desemnat reprezentantul României la faza internațională Eurovision 2022.

„Dan a reușit să iasă din Kiev spre sfârșitul lui februarie. Numai el știe cum a reușit să facă asta! A preferat să nu facă public însă acest lucru până acum!”, a precizat mama sa, Ludmila Bălan.

Ea a lăsat să se înțeleagă că fiul său a ieșit din Ucraina la volanul unei mașini, alegând să meargă întâi la părinții săi, care locuiesc în Republica Moldova.

„Dan a trecut pe la noi, normal, mai întâi. Sigur, a ales să vină încoace, fiindcă numai noi știm prin ce am trecut în acea perioadă în care el s-a aflat în mijlocul războiului, cât am tremurat pentru el!”, a adăugat Ludmila Bălan.

Însă foarte curând Dan Bălan a ales să nu rămână în Moldova, ci să plece într-o altă țară din Europa pentru a lucra la o serie de proiecte muzicale personale.

„Nu pot să vă spun unde se află în prezent și unde lucrează la noile sale proiecte. M-a rugat să le transmit tuturor fanilor săi că le va oferi curând tuturor un semn de viață și atunci vor înțelege cu toții de ce a trebuit să facă asta. Ce pot să vă spun sigur este că nu e la Moscova!”, a mai spus Ludmila Bălan.

Pe de altă parte, Dan Bălan a ales să nu facă nici măcar Paștele în Moldova, alegând să rămână în compania proiectelor sale chiar și de sărbători.

„Mi-a spus că are mult de muncă și l-am înțeles! De Paști ne-am făcut urări doar telefonic. În ultimii anii a fost mai mereu ocupat”, a încercat mama acestuia să-i găsească o scuze pentru absența sa din sânul familiei de la masa de Paști.

Mama lui Dan Bălan a declarat și că fiul ei a regretat foarte tare faptul că a fost împiedicat să ajungă la București, la Gala Eurovision.

„Să știți că și-a dorit foarte tare să fi prezentat acea gală de la București. Chiar am vorbit de mai multe ori pe tema asta! Era bucuros că urma să se întâmple acest lucru și abia aștepta să ajungă la București. Însă când te prind necazurile din urmă, nu prea poți face mare lucru!”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ludmila Bălan urmărește cu îngrijorare evoluția situației din Ucraina și de la granița cu țara sa și susține că actualul conflict este „unul dintre cele mai nenorocite lucruri care puteau avea loc pe pământ”.

„Stăm cu toții pe un butoi cu praf de pușcă. E o situație foarte complicată, al cărui final e greu, foarte greu de ghicit. Nouă, celor din jur, nu ne rămâne decât să ne rugăm ca ucrainenii să reziste și să lupte până la capăt împotriva rușilor. Doar în acest fel cred că vom avea până la urmă parte de pace cu toții!”, a conchis Ludmila Bălan.

Realitatea Live

Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
Summer Fest 2026 a adunat peste 23.000 de vizitatori, alături de Orange Moldova în calitate de Partener Oficial
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
29 Sept. 2026, 22:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Sept. 2026, 22:43 // Slider //  Ana Panaguța

Ihor Malcevski, în vârstă de 69 de ani, se afla în sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei, luni, 28 septembrie, când clădirea istorică a fost lovită de o dronă a forțelor ruse, transmite hotnews.ro.

În atacul de luni de la Academia de Științe din Kiev a murit o persoană și au fost rănite alte trei, potrivit autorităților locale. În proximitatea clădirii construite în secolul al XIX-lea se află ambasada Germaniei, Opera Națională, Catedrala Sfântul Vladimir și o serie de clădiri guvernamentale, a scris The Guardian.

Malcevski, director adjunct al unui departament în cadrul instituției, privea de la fereastra biroului său situat la etajul 3, în timp ce fumul negru și dens ieșea din clădire.

„Gândurile mele se îndreptau spre un singur lucru: cum să mă salvez din această situație”, a povestit el, luni, pentru Reuters.

Frica de înălțime nu l-a împiedicat să iasă pe fereastră și să se cațere pe o cornișă de pe fațada imobilului, pentru a scăpa de fumul și flăcările din interior.

„În primele secunde nu înțelegi – apoi mintea se pune în funcțiune și începe să analizeze ce s-a întâmplat”, a mai spus bărbatul în interviul acordat din locuința pe care o are în afara Kievului.

În cele din urmă, Malcevski a coborât pe o scară pe care o sprijiniseră salvatorii de clădire.

Comparat în glumă de nepoți cu „Spider-Man” după ce a ieșit pe fereastră

La fața locului s-au deplasat și membrii familiei sale, pe care Malcevski i-a sunat la scurt timp după ce a fost salvat.

Omul de știință este căsătorit și are doi copii adulți și șapte nepoți.

Malcevski, pe care nepoții l-au comparat în glumă cu „Spider-Man” după ce au văzut imaginile pe YouTube, a spus că Ucraina ar trebui să continue lupta pentru a slăbi Rusia, în ciuda încercărilor de relansare a negocierilor de pace susținute de SUA.

Un oficial american a declarat marți că emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat discuții „constructive” cu omologii săi americani.

„Este un exercițiu fără sens”, consideră Malcevski.