Ambasada Israelului a fost inaugurată la în Republica Moldova. Conform Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, evenimentul este un eveniment istoric și va marca aprofundarea relațiilor diplomatice dintre cele două state.
Cu ocazia ceremoniei, la Chișinău a venit șeful diplomației israeliene, Gideon Moshe Sa’ar. Oficialul a relatat că își are rădăcinile în Republica Moldova, bunicul lui fiind originar din Capitală.
„Inaugurarea ambasadei Statului Israel la Chișinău este un moment de referință în relațiile noastre diplomatice. Acest pas demonstrează angajamentul reciproc pentru un parteneriat solid și deschis către noi perspective de colaborare. Ne dorim ca această ambasadă să fie un punct de sprijin pentru comunitățile noastre și un catalizator al schimburilor economice și culturale. În același timp, comunitatea evreiască din Republica Moldova, de aproximativ 20 de mii de persoane, rămâne o parte integrantă a societății noastre, contribuind la diversitatea și bogăția culturală a țării”, a declarat la deschiderea misiunii diplomatice ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
La rândul său, Gideon Moshe Sa’ar a exprimat recunoștința față de autoritățile Republicii Moldova pentru sprijinul acordat și a menționat că inaugurarea ambasadei reprezintă un eveniment important pentru comunitatea evreiască din țara noastră.
„Israelul sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Moldovei. Israelul consideră Moldova un prieten important în Europa. Am și o legătură personală cu Moldova: bunicul meu, David Zareceansky, s-a născut la Chișinău în 1908 și a emigrat singur în Argentina la vârsta de 18 ani. Sunt mândru că sunt aici la Chișinău și că am deschis ambasada Israelului în Moldova. Este o dovadă a puterii și a prieteniei” a declarat oficialul israelian.a declarat oficialul israelian.
Evenimentul s-a încheiat cu dezvelirea oficială a plăcii ambasadei Statului Israel la Chișinău.



