Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Ambasadorul Edgars Bondars: În Letonia, pentru a combate dezinformarea, a fost creat centrul StratCom

22 Iul. 2024, 18:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
22 Iul. 2024, 18:32 // Actualitate //  Realitatea.md

În Letonia există multă propagandă și dezinformare, iar pentru a combate acest fenomen a fost creat StratCom, Centrul NATO de Comunicare Strategică. Declarația aparține ambasadorului leton în Republica Moldova, Edgars Bondars.

Diplomatul care a precizat în cadrul dezbaterii publice „Cum se pot apăra țările mici?”, organizată de Agenția de presă IPN, că pentru a face față fenomenului propagandei și pentru a distinge informația falsă de adevăr sunt necesare creșterea nivelului de educație a oamenilor și dezvoltarea gândirii critice.

Edgars Bondars consideră că, în contextul războiului din Ucraina, Letonia, fiind membră a NATO, se simte în siguranță, iar cetățenii sunt pregătiți să ia arma în mâini dacă s-ar produce o eventuală invazie. Acest fapt este demonstrat de numărul mare de voluntari care se înrolează în Garda Națională.

„În Letonia atragem o atenție mai mare creșterii procentului din PIB destinat domeniului de apărare. De asemenea, încercăm să explicăm populației care este situația la nivel mondial și ce putem face noi. Ce poate face fiecare cetățean în mod individual. În Letonia avem Garda Națională, care este o entitate militară populară, dar care este voluntară. Ea a fost creată în 1990, iar după ce a început agresiunea militară rusă din Ucraina foarte mulți oameni s-au înrolat în Garda Națională.

Este un bun indicator al percepției oamenilor din Letonia față de acest război. Există dorința oamenilor de a se proteja și de nu permite scenariul din 1940 când, chipurile, noi nu ne-am opus agresiunii de ocupație din partea Uniunii Sovietice”, a spus ambasadorul Bondars.

Conform diplomatului, încă de la declararea independenței, Letonia se confruntă cu propaganda și dezinformarea. Așadar, autoritățile de la Riga au decis crearea Centrului NATO de Comunicare Strategică, iar numeroși jurnaliști depun eforturi constante pentru a combate știrile false generate de Federația Rusă.

„Elementele și riscurile războiului hibrid noi le simțim permanent, chiar din momentul declarării Independenței. Avem foarte multă dezinformare și minciună. În Letonia avem centrul StratCom, Centrul de Comunicare Strategică NATO care se ocupă de deconspirarea și combaterea informațiilor false. Avem mulți jurnaliști care acționează în domeniul combaterii dezinformării.

Avem rețelele sociale, unde rapid apar informațiile, pe care oamenii le dezbat. Sunt opinii diferite, dar totuși cel mai important element pentru a înțelege lucrurile este gândirea critică. Dacă omul este educat și are gândire critică, el repede poate distinge informațiile false de adevăr”, a mai spus diplomatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Diplomatul leton a menționat că decizia privind o eventuală aderare la NATO aparține cetățenilor, însă această hotărâre trebuie să fie una bazată de cunoașterea realităților geopolitice.

„De ce să te temi de extinderea NATO, dacă țara asta își dorește? Întotdeauna există diplomație, există dialog, există soluții non-militare. Sunt de părere că oamenii trebuie să determine cursul unei țări. Dar pentru asta oamenii trebuie să aibă un punct de vedere obiectiv, să conștientizeze realitățile ca să poată decide. Pentru asta e nevoie de educație, de cunoștințe și de gândire critică”, a conchis Edgars Bondars.

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 21:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
10 Nov. 2026, 21:55 // Slider //  Ana Panaguța

Rusia a declarat persona non grata un angajat al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova. Decizia i-a fost adusă la cunoștință ambasadorului Lilian Darii, convocat la Ministerul rus de Externe, în data de 10 noiembrie, unde i-a fost înmânată o notă de protest.

Moscova susține că decizia reprezintă un răspuns la hotărârea Chișinăului din 23 octombrie de a declara indezirabil un angajat al Ambasadei Rusiei în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești.

Potrivit unui comunicat al instituției, partea rusă consideră nejustificată decizia autorităților de la Chișinău, susținând că nu există dovezi care să confirme originea rusă a dronei ale cărei fragmente au fost descoperite pe teritoriul Republicii Moldova.

Reprezentanții ministerului rus au calificat măsura drept un nou gest neprietenos și au acuzat autoritățile moldovene că urmăresc deteriorarea relațiilor dintre cele două state și îngreunarea activității Ambasadei Rusiei la Chișinău.

Amintim că Republica Moldova a declarat persona non grata un diplomat rus după ce, pe 23 octombrie, o dronă s-a prăbușit în apropierea unei locuințe din satul Chiștelnița. Potrivit Poliției, aparatul de zbor a căzut la aproximativ 100 de metri de o casă. Nimeni nu a fost rănit.

Un colaborator al Ambasadei Rusiei la Chișinău va fi declarat persona non grata după drona căzută la Telenești

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!