Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Ambasadorul nostru din Belgia, vizitat de majestatea sa Margareta: Zile în care se iau decizii istorice pentru Moldova

21 Mart. 2024, 16:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
21 Mart. 2024, 16:33 // Actualitate //  Victoria Laur

Custodele coroanei române, majestatea sa Margareta, a vizitat ambasada Republicii Moldova din Belgia. Împreună cu principele Radu, altețele regale au discutat cu ambasadorul Viorel Cibotaru, care este şi şef al misiunii țării noastre pe lângă NATO, despre suportul necesar extinderii relaţiilor Chişinăului cu organizaţiile internaţionale.

La final, ambasadorul Viorel Cibotaru a menţionat că întrevederea cu membrii Casei Regale coincide cu aniversarea a nouă ani de când, în calitate de ministru al Apărării, l-a întâlnit, la Chişinău, pentru prima oară, pe principele Radu.

„Sunt zile în care se iau decizii istorice pentru Republica Moldova, dar şi pentru România. Acest sprijin şi suport pe care permanent le acordă Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală sunt de nepreţuit pentru noi. (…)

Am discutat cum poate fi ajutată Republica Moldova, dar şi cum împreună putem dezvolta proiecte absolut necesare, proiecte identitare, de dezvoltare, de apropiere a Republicii Moldova şi a României în acest context de integrare europeană şi de extindere a relaţiilor Republicii Moldova cu mai multe organizaţii internaţionale, mă refer acum la Alianţa Nord-Atlantică”, citează Agerpres declarația ambasadorului Republicii Moldova, Viorel Cibotaru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La înrevedere a participat şi şefa misiunii Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, Daniela Morari. Oficiala a transmis majestății că administrația din țara noastră este recunoscătoare Casei Regale din România pentru demersurile pe care le face pentru a ne sprijini aderarea la UE.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!