Ambasadorul rus la Varșovia a fost stropit cu vopsea roșie. S-a întâmplat în timp ce diplomatul urma să depună flori la un memorial dedicat soldaților ruși căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.
Mulțimea nu i-a permis să ajungă la mormintele ostașilor și i-a aruncat în față vopseaua, conform RIA Novosti și TASS. Oficialul a reușit să părăsească memorialul, însoțit de oamenii legii.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!=
Reprezentantul Dumei de Stat pentru relații cu cetățenii ruși din străinătate, Leonid Kalashnikov, a declarat că atacul a fost „previzibil”. Conform lui, „asemenea acțiuni pot duce la faptul că ambasadorii nu vor fi necesari”.
Precizăm că vopsirea în roșu a edificiilor ce aparțin diplomației ruse a devenit una dintre metodele de protest contra războiului din Ucraina. Bunăoară, în mai multe state europene, manifestanții au stropit ambasadele ruse cu vopsea de culoare roșie. De asemenea, au fost vizate și proprietățile unor propagandiști, de exemplu vilele lui Vladimir Soloviov din Italia.

