Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Amendă pentru turiștii necivilizați pe plajă. Regulile impuse în Spania, luate în derâdere

08 Iul. 2024, 07:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
08 Iul. 2024, 07:56 // În Lume //  Redacția Realitatea

Orașul Marbella îi va amenda cu 750 de euro pe turiștii care urinează de pe dig sau de pe mal în mare, însă nu și pe cei care fac acest lucru în apă, au anunțat autoritățile locale.

Consiliul Municipal al Marbella, Spania, a anunţat o amendă de 750 de euro pentru orice „evacuare fiziologică în mare sau pe plajă”, informează cotidianul El Correo. Sursa citata precizează că recidiva îi va costa pe cei care se odihnesc pe plajă 1500 de euro, iar toată lumea şi-a imaginat că era vorba despre interdicţia de a-ţi face nevoile în apă.

Se pare că hotărârea adoptată de municipalitate a fost greşit interpretată, iar un purtător de cuvânt al Consiliului, contactat de cotidianul britanic The Guardian, a clarificat problema.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Hotărârea municipală nu impune sancţionarea pentru că ai făcut pipi în mare”, a declarat funcționarul.

Într-adevăr, textul reglementează cu privire la eventuale infracţiuni „antisociale pe plajă, aşa cum aceste fapte sunt reglementate în orice spaţiu public, de exemplu pe străzile oraşelor”, a precizat el.

El evocă o eroare de intrepretare şi menționează că interdicţia de a urina în apă îi vizează pe cei care o fac de pe mal sau de pe dig.

Marbella este departe de a fi singurul oraş spaniol care să reglementeze acest tip de lipsă de politețe.

85 de milioane de turiști au vizitat Spania în 2023

La Vigo, în Galicia, persoanele care se fac vinovate de „evacuare fiziologică pe plajă sau în mare” se expun unei amenzi de 750 de euro de pe 15 iunie 2022. La fel stau lucrurile la Malaga, Andaluzia, unde amenda este de 300 de euro.

Această măsură vizează nu doar o asanare a coastelor spaniole, ci şi o îmbunătăţire a confortului milioanelor de turişti cale le vizitează anual. Ea este adoptată adesea împreună cu alte reguli, ca de exemplu interdicţia de a folosi săpun în apa mării sau de a pune prosopul pe un şezlong pentru a-l rezerva întreaga zi.

În fiecare vară, Spania se pregăteşte să primească numeroşi turişti din toate colţurile lumii. În 2023, 85 de milioane de persoane au vizitat Spania, potrivit Institutului Naţional spaniol de statistică.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!