Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Amsterdam va interzice circulația ambarcațiunilor de agrement poluante pe canalele sale. Când intră în vigoare măsura

06 Feb. 2025, 22:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
06 Feb. 2025, 22:45 // În Lume //  Ana Panaguța

Municipalitatea din Amsterdam, capitala Țărilor de Jos, a anunțat că va interzice în curând ambarcațiunile de agrement poluante pe celebrele sale canale turistice din centrul orașului, urmând să fie autorizate doar ambarcațiunile electrice, cele propulsate cu hidrogen și cele cu vâsle, transmite agerpres.ro.

„Aerul poluat al orașului este nociv pentru sănătatea locuitorilor din Amsterdam”, a declarat municipalitatea într-un comunicat, precizând că măsura ar urma să intre în vigoare la 1 aprilie. „De aceea, lucrăm pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Zonele fără emisii contribuie la acest lucru”, a adăugat municipalitatea.

Autoritățile orașului estimează că interdicția va contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2), dar și a poluării fonice.

„Acest lucru înseamnă că nu va mai exista fum de motorină pe canale, ci o navigație silențioasă și curată, cu electricitate, cu hidrogen sau cu forța mușchilor”, au precizat autoritățile, menționând că va exista o excepție pentru principalele rute de navigație.

Interdicția se va aplica ambarcațiunilor de agrement, necomerciale, nu și celor locuite. Ambarcațiunile hibride vor fi binevenite atât timp cât funcționează fără emisii.

Noi norme au intrat, de asemenea, în vigoare, anul acesta, pentru ambarcațiunile folosite pentru croaziere pe canal, care trebuie să navigheze fără emisii, cu excepția celor a căror licență expiră în 2026.

De la 1 ianuarie, navele de transport trebuie să respecte politica zero emisii în apele din interiorul orașului Amsterdam.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!