Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

ANAF îl va da în judecată pe fostul președinte al României. Se cere sechestru pe toate casele lui Klaus Iohannis

17 Oct. 2025, 09:25
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
17 Oct. 2025, 09:25 // În Lume //  Realitatea.md

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) îl va acționa în instanță pe fostul președinte al României, Klaus Iohannis, pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la un milion de euro, relatează Observator. Măsura vine după ce fostul șef de stat ar fi refuzat să plătească suma stabilită de Fisc, în urma confiscării imobilului din centrul Sibiului.

Potrivit Antena 3 CNN, ANAF intenționează să ceară magistraților instituirea sechestrului pe averea lui Klaus Iohannis, inclusiv pe vila în care acesta locuiește în prezent împreună cu soția sa, Carmen. Suma reprezintă chiriile încasate timp de 16 ani pentru spațiul comercial pierdut definitiv în instanță, alături de dobânzile și penalitățile calculate de un expert independent. Locuința confiscată are nevoie de reparații capitale, din cauza infiltrațiilor de apă și a tencuielii deteriorate.

„Să facem o analiză corectă, indiferent de numele persoanei, aşa cum am spus. Să luăm măsurile pe care legea le impune în acest caz. Întreaga echipă este în analiză pe acest subiect”, a declarat președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica, pentru Observator.

Ultima declarație de avere arată că soții Iohannis dețin trei case și trei apartamente în Sibiu, evaluate la aproape două milioane de euro.

Oficialii de la Fisc ar putea cere sechestru pe cea mai valoroasă proprietate – vila de aproape 400 m², în care locuiesc în prezent fostul președinte și soția sa. Imobilul, cumpărat în 1992, este evaluat de experți la circa un milion de euro, sumă care ar acoperi integral prejudiciul stabilit.

Într-un interviu acordat în 2014, Klaus Iohannis declara că și-a cumpărat locuințele din bani proprii, proveniți din economii:

„Casa în care locuiesc eu, o casă simplă, a costat la vremea respectivă 70.000 mărci, deci 35.000 euro, o sumă foarte modestă. Bună parte din această sumă a venit din vânzarea unui apartament în care am stat înainte la bloc. Restul au fost bani economisiţi în esenţă din meditaţii.”

La aceeași întrebare, Iohannis a spus:

„Cum aţi ajuns în posesia lor? Cumpărându-le. Cu ce bani? Cu banii mei. Făcuţi de unde, domnule Iohannis? Făcuţi din muncă cinstită.”

Surse apropiate dosarului susțin că avocații fostului președinte au contestat evaluarea făcută de ANAF și au cerut explicații privind modul de calcul al prejudiciului.

„Orice leu contează în condițiile acestea pentru bugetul statului, iar noi la ANAF știm ce avem de făcut. Suntem în direcția bună, tratăm pe toți contribuabilii la fel”, a mai precizat președintele ANAF, Adrian Nicușor Nica.

Conform legii, fostul șef de stat beneficiază de o locuință de protocol gratuită și de o indemnizație lunară echivalentă cu 75% din cea a președintelui în exercițiu. În 2024, familia Iohannis a declarat venituri de peste 46.000 euro din salarii și aproximativ 18.000 euro din chirii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 16:32
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 16:32 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 368 de milioane de lei au fost autorizate spre plată în luna octombrie pentru subvenționarea agricultorilor. Cea mai mare parte a banilor, peste 315 milioane de lei, va fi acordată prin forma de plată complementară, pentru 2.350 de cereri depuse în 2025.

Alte 29,41 milioane de lei au fost autorizate pentru plățile în avans. Banii vor ajunge la 44 de beneficiari care au depus cereri în 2025 și la un beneficiar cu cerere din 2023, pentru achitarea celei de-a doua tranșe.

Tot în octombrie, 19,02 milioane de lei au fost direcționate către 331 de proiecte din cadrul programului LEADER, finanțat prin Planul de creștere pentru anii 2025–2027.

Alte plăți vizează sprijinul pentru asigurările agricole. Astfel, 2,96 milioane de lei au fost autorizate pentru 73 de cereri depuse în cadrul apelului din 2026. Totodată, 1,38 milioane de lei sunt destinate recalculărilor pentru trei cereri de subvenții postinvestiționale, iar 540 de mii de lei vor acoperi prima tranșă pentru un beneficiar care a depus cererea în 2024. În total, suma autorizată spre plată în octombrie este de 368,70 milioane de lei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!