Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Analist politic: Suntem conectați la rețeaua energetică europeană, dar sistemul nostru de prețuri este deosebit

26 Oct. 2022, 07:04
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
26 Oct. 2022, 07:04 // Actualitate //  Redacția Realitatea

„Este prematur” să spunem dacă vom rămâne sau nu fără energie electrică susține Ana Calinici, deputat PAS, potrivit căreia suntem într-o situație excepțională și situația se schimbă de la zi la zi. Pe de altă parte, expertul în energetică, Ion Muntean, consideră că există riscul de a rămâne fără lumină, având în vedere starea sistemului electroenergetic. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Freedom”, informează tv8.md.

„Totuși, sunt măsuri de precauție, sunt măsuri de economisire a energiei electrice și Comisia pentru Situații Excepționale a adoptat o nouă hotărâre prin care a încurajat economisirea atât de către agenții economici, cât și persoanele fizice. Nu cred că putem să vorbim despre o deconectare, întrucât suntem, totuși, conectați la rețeaua europeană de energie electrică ENTSO-E. Problema e mai mult de preț, capacitatea de a achita un preț mai mare, dar capacitatea tehnică de a avea energie electrică există”, a precizat deputata.

Totodată, Calinici a subliniat că „este important fiecare să economsiească cum poate el, poate fiecare dintre noi să stingă un bec, să raționalizeze consumul de energie electrică” și că pe 25 octombrie, deficitul de energie a fost mai mic.

Iar analistul politic, Nicolae Negru, consideră că „avem două probleme”: bombardamentele din Ucraina și reducerea livrărilor de gaz.

„Ucraina este bombardată și energia pe care o furniza Republicii Molodva nu mai vine și nu poate să vină. Nu putem presupune că mâine-poimâine vor înceta aceste bombardamente. Probabil, vor continua. Livrarea gazului iarăși devine o problemă, a fost redus volumul de livrare foarte serios, fără motiv.  Unele forțe politice încearcă să amăgească electoratul că răsturnăm guvernarea și veți avea energie electrică sau gaze. Este o minciună, fiindcă poate să obțină gaze doar dacă se detașează de grupul statelor care sprijină Ucraina, care spune că războiul a fost început de Rusia în mod nejustificat și dacă vine o guvernare nouă și o face pe neutru, Rusia ar putea mări volumul de gaze, dar eu cred că Ucraina poate găsi o modalitate ca să oprească această curgere a gazului spre Republica Moldova, să nu se lase amăgiți cetățenii”, a menționat Negru.

Totodată, analistul susține că suntem conectați la rețeaua energetică europeană, dar sistemul nostru de prețuri este deosebit de cele din UE și România. Nu putem lua volumele necesare, pentru că nu avem banii respectivi.

Consilierul municipal al Partidului Liberal, Ion Cebanu, susține că: „Rusia încearcă să provoace toată Europa un fel de criză pe unde poate, pentru că nu are succes în războiul ilegal pe care l-a declanșat  în Ucraina. În zona noastră. Rusia pune presiune pe regimul din Transnistria. Tot ce face Șor la ora actuală e o provocare. Ce face pe stradă, asta nu e protest, e o diversiune”.

Iar expertul în energetică, Ion Muntean, este „un pic mai pesimist”.

„Riscul există, ținând cont că știu care este starea sistemului electroenergetic actual și eu cunosc regulile de proiectare și construcție a unui sistem electroenergetic care spun clar că orice consumator critic trebuie să fie alimentat din două surse sau două căi.  Acum avem un spital care pe lângă sursa principală, trebuie să mai aibă o rezervă, la nivel național, noi trebuie să avem cât mai multe puncte de alimentare, în cazul în care o linie este deteriorată, să poată fi pusă în funcțiune alta care să asigure zona de consum pe teritoriul Republicii Moldova. Suntem fără rezervă, suntem doar pe o linie pe care s-au majorat capacitățile de generare, de livrare semnificativ și pe care se menține și regiunea Odesa. Practic, stăm pe o linie care din punct de vedere tehnic, nimeni nu cunoaște cât va rezita și din punct de vedre tehnic, există riscuri care ar putea provoca probleme în funcționarea acestor linii”, a declarat expertul energetic.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.