Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Anatol Șalaru, invitat la “Realitatea te privește”

31 Iul. 2026, 11:23
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Iul. 2026, 11:23 // Politica //  Realitatea.md

Proaspăt ales la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a efectuat prima sa vizită oficială la București, un gest cu o puternică încărcătură simbolică și politică. Premierul a subliniat că România rămâne principalul partener strategic al Republicii Moldova și unul dintre cei mai importanți susținători ai parcursului său european.

Consolidarea acestei relații se bazează pe proiecte concrete în domenii esențiale precum economia, infrastructura, energia, securitatea, educația și cultura. Vizita de la București a reconfirmat disponibilitatea României de a continua sprijinul acordat Chișinăului, inclusiv în sectoare strategice. Un exemplu relevant îl reprezintă menținerea fluxurilor petroliere către Republica Moldova, într-un context regional dificil, chiar dacă acest efort presupune anumite provocări și presiuni asupra pieței interne din România.

În același timp, sprijinul oferit Republicii Moldova generează și dezbateri în societatea românească. Unele voci consideră că ajutoarele financiare, fie ele nerambursabile sau sub formă de împrumuturi, trebuie acordate prin mecanisme cât mai transparente, care să asigure o gestionare eficientă a banilor publici proveniți din contribuțiile cetățenilor români.

Există, de asemenea, discuții privind identitatea și direcția de dezvoltare a R. Moldova. Într-o perioadă marcată de provocări de securitate în regiune, parteneriatul dintre cele doua state devine tot mai important. Un dialog matur, proiecte concrete și încrederea reciprocă pot contribui la un viitor mai sigur și mai prosper pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.

  • Este relația dintre Chișinău și București astăzi una bazată mai mult pe legături istorice și culturale sau pe interese strategice concrete?
  • Poate România deveni principalul garant al securității energetice a R. Moldova într-un context regional instabil?
  • Cum influențează războiul din Ucraina viitorul Republicii Moldova și problema regiunii transnistrene?
  • Cum trebuie să răspundă Republica Moldova influențelor și tentativelor de destabilizare venite din exterior?
  • Cum poate fi păstrat echilibrul între identitatea civică a Republicii Moldova și legăturile istorice și culturale cu România?
  • Este integrarea europeană a Republicii Moldova un obiectiv care poate uni societatea sau rămâne un subiect de divizare politică?
  • Cum ar trebui să fie gestionat sprijinul financiar oferit de România Republicii Moldova pentru a exista transparență și încredere publică?
  • Cum ar putea evolua relația dintre Chișinău și București în următorii 10 ani?
  • Cum pot fi explicate solicitările opoziției privind organizarea alegerilor parlamentare anticipate și ce efecte ar putea avea acestea asupra stabilității politice în actualul context regional?
  • Există voci care susțin că anumite formațiuni politice de opoziție promovează interese apropiate de Moscova. Cum poate fi făcută diferența între o critică legitimă a guvernării și acțiuni care ar putea afecta parcursul european și securitatea R. Moldova?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 31 iulie, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Anatol Șalaru, ex-deputat, fost ministru al Apărării și unul dintre liderii Mișcării de Renaștere Națională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.