Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Angajatul unei companii de pază particulară, trimis după gratii. Ce a săvârșit

23 Dec. 2024, 16:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
23 Dec. 2024, 16:03 // Societate //  Realitatea.md

Un tânăr de 27 de ani, angajat al unei companii de pază particulară, a fost condamnat la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru că a bătut un bărbat, iar pe lângă asta l-a stropit gaze lacrimogene. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală (PG) inculpatul va mai fi privat și de dreptul de a exercita activitate legată de pază, protecție și securitate publică și privată pe un termen de 5 ani.

„Acuzatorii de stat i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 16 mai 2019, pe timp de noapte, intervenind la chemarea angajaților unui obiect protejat, de pe strada Vadul lui Vodă din municipiul Chişinău, împreună cu colegul său de schimb, ambii fiind îmbrăcați în uniforma de serviciu și percepuți de către alte persoane civile ca persoană în exercițiul funcției, intenționat, i-au aplicat unui bărbat multiple lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului.

Inculpatul a aplicat și mijloace speciale – gaze lacrimogene. În rezultat, pe lângă suferințele psihice, conform raportului de expertiză, victimei i-au fost cauzate: „traumatism cranio-cerebral închis manifestat prin comoție cerebrală; hemoragie,… arsură chimică al conjuctivei ambilor ochi, grad I-II”, și alte leziuni, ce se califică ca vătămare corporală ușoară. Potrivit acuzării, inculpatul a aplicat nejustificat și incorect forță fizică, iar utilizarea mijloacelor speciale din dotare nu a fost necesară și corespunzătoare scopului urmărit”, precizează procurorii.

Procurorii spun că al doilea făptuitor a fost condamnat în anul 2021, la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii. Procurorii au contestat sentința, dar Curtea de Apel Chișinău a respins apelul procurorilor ca nefondat printr-o decizie din 2022.

„Într-un alt episod infracțional din 12 noiembrie 2019, inculpatul, intervenind la chemarea angajatului unui alt obiect protejat din sectorul Ciocana al capitalei, i-a aplicat intenționat unui bărbat mai multe lovituri cu pumnii peste diferite părți ale corpului, preponderent în regiunea capului, cauzându-i conform raportului de expertiză judiciară mai multe echimoze, excoriații și alte leziuni, care au fost calificate drept neînsemnate. În ședința de judecată inculpatul a pledat nevinovat”, se mai arată în comunicatul emis de PG.

Sentința este cu drept de apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
21 Oct. 2026, 09:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
21 Oct. 2026, 09:42 // Societate //  Realitatea.md

„Nu am văzut un motiv serios pentru o acțiune de protest”. O spune vicepreședintele comisiei juridice din Parlament, Igor Chiriac, referindu-se la greva japoneză declanșată de judecători în semn de nemulțumire față de proiectul legii salarizării. Potrivit lui Chiriac, nivelul salariilor trebuie stabilit în funcție de posibilitățile financiare ale statului și comparat cu veniturile angajaților din alte domenii ale sectorului public.

Începând cu 12 octombrie judecătorii desfășoară o grevă japoneză, exprimându-și nemulțumirea față de proiectul legii salarizării, despre care spun că nu le-ar asigura o majorare a veniturilor proporțională cu complexitatea și responsabilitatea muncii lor. Deputatul PAS, Igor Chiriac, pune la îndoieală justificarea protestului.

„Nu am văzut un motiv serios pentru o acțiune de protest. Inițial, judecătorii s-au declarat nemulțumiți de suma cu care se majorează salariile. Ulterior, CSM a venit cu o rectificare și a spus că salariile nu se majorează cu 560 de lei, ci cu aproape 2000 de lei lunar. Ulterior, tot judecătorii spun că nu știu cu cât se majorează pentru că încă nu știu valoarea de referință. Dacă voi încă nu cunoașteți cu cât se majorează salariile, atunci pentru ce protestați?”, a spus vicepreședintele comisiei juridice, Igor Chiriac, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.

Potrivit lui Chiriac, veniturile unui judecător numit recent în funcție, inclusiv compensațiile pentru transport, arată că nivelul de remunerare este deja unul semnificativ.

„Discuțiile vizează judecătorii instanțelor de fond. Eu am verificat declarațiile de avere și interese ale judecătorilor pentru anul 2025. Un judecător de la Judecătoria Drochia, numit în 2024, în anul 2025 a primit aproape 400 de mii de lei. În afară de salariu a primit peste 41 de mii de lei cheltuieli pentru transport. Adică are un salariu de peste 26 de mii de lei, plus 3000 de lei pentru transport. Adică, un judecător numit abia acum un an, primește la card în jur de 30 mii lei lunar”, a explicat parlamentarul.

Chiriac afirmă că toate majorările salariale pentru angajații din sectorul public trebuie stabilite în funcție de resursele financiare disponibile la buget.

„Când discutăm de salarii, indiferent în care domeniu, trebuie să vedem care sunt posibilitățile financiare. Trebui să analizăm cât putem mări salariile și la medici, polițiști, pompieri”, a punctat Igor Chiriac.