Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Antreprenorii propun îmbunătățirea proiectului privind inovațiile digitale și startup-urile tehnologice

13 Ian. 2022, 22:36
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
13 Ian. 2022, 22:36 // Economie //  Realitatea.md

Doi antreprenori au venit cu propuneri către Guvern, ca să fie îmbunătățit proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Programului de susținere a inovațiilor digitale și startup-urilor tehnologice. Este vorba despre Artur Gurău și Mihai Stipanov, care susțin că acest Program pe care îl propune Executivul ar trebui să oprească migrația oamenilor, care vor să-și deschidă afaceri în R. Moldova.

„Lipsa unei soluții viabile va perpetua exodul inovatorilor digitali, care vor căuta jurisdicții cu programe de suport mai favorabile pentru dezvoltarea lor. Programul de stat ar trebui să fie orientat pe prevenția/oprirea unui trend în desfășurare în ultimii ani unde 9 din 10 fondatori de startup-uri tehnologice pleacă din Moldova, dar și pentru dezvoltarea unei viziuni pe termen mediu și lung”, susțin cei doi dezvoltatori comunitari.

Ei s-au referit și la faptul că Programul poate fi implementat de Moldova Innovation Technology Park, dar și la faptul că misiunea ODIMM de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii tradiționale și misiunea startup-urilor tehnologice nu sunt compatibile.

În context, ei propun următoarele:

La punctul 16. 4) de inclus reprezentanți ai sindicatelor investiționale si asociații de business angels.

Punctul 33. Este menționat modelul de validare și confirmare a proiectelor. Acesta trebuie să fie cât mai transparent și să conțină o reprezentativitate cât mai mare. Cei care sunt implicați în luarea deciziilor de finanțare trebuie neapărat răsplătiți și responsabilizați ca alternativă la schemele, prin care se vor trage foloase în interes personal și se vor oferi favoruri pentru clientelă de grup, așa cum s-a întâmplat în România sau Bulgaria cu banii europeni, care au venit pentru dezvoltarea de startups.

Punctul 39. Sugerăm modificarea limitei de 80% din costurile legate de dezvoltare și promovare în finanțare de 100%, pentru cazurile cand start-up-urile nu au mai ridicat bani, și finanțarea a 80% pentru cazurile când startup-urile au ridicat sau sunt în proces de fundraising. Fragilitatea startup-urilor care nu au acces la finanțe este cea mai mare și încrederea în echipă la fel, astfel limităm oportunitățile echipelor cu potential, dacă avem aceasta limită de 80%.

Punctul 43. Sugerăm eliminarea liniilor de buget neeligibile, inovațiile tehnologice necesită mai mult timp, pentru a genera venit pentru a acoperi aceste costuri (fee-uri bancare, taxe vamale, etc.). Aceasta pune într-o situație de presiune fondatorii, care în loc să se concentreze pe dezvoltarea de produs, trebuie să acopere breșe de buget.

Punctul 46. Sugerăm eliminarea punctului 46.2) dovada de cofinanțare a celor 20% pentru startup-urile pentru care primesc pentru prima dată bani sau finanțare (motiv desfășurat mai sus la punctul 39.)

Punctul 52. Sugerăm introducerea etapei de pitching 5-10 min cu întrebări din partea consiliului de coordonare (prezentarea verbală a ideii în persoană sau online) ca etapă adițională pentru selecție pe lângă dosarul depus.

Punctul 53. Eliminarea punctului 53.6) cu privire la fezabilitatea costurilor și de lăsat la discreția fondatorilor să gestioneze bugetul în interesul creșterii succesului startup-ului și puntului 53.9) dovezi de finanțare pentru startup-uri, care nu au mai accesat capital.

Punctul 71. Sugerăm ca acest punct sa fie schimbat din “la necesitate” în “obligatoriu”, de oferit mentorat la cei care au accesat granturile, pentru a spori gradul de succes al startup-urilor.

Recomandăm parteneriatele cu organizațiile de profil sau companiile de success, care pot să mentoreze aceste startup-uri.

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 10:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
30 Oct. 2026, 10:24 // Societate //  Valentina Buza

O tânără de 19 ani a fost condamnată la 4 ani și 8 luni de închisoare pentru implicarea într-o schemă de escrocherie, desfășurată de un grup criminal organizat. Aceasta a participat la șase episoade de înșelăciune, în urma cărora mai multe persoane, în special vârstnici, au pierdut peste 1,1 milioane de lei.

Potrivit Procuraturii municipiului Chișinău, instanța i-a aplicat și o amendă de 450.000 de lei. Totodată, tinerei i-a fost interzis să ocupe funcții care implică gestionarea bunurilor materiale și a mijloacelor financiare, timp de cinci ani. Pedeapsa urmează să fie executată într-un penitenciar de tip semiînchis pentru femei.

Potrivit materialelor cauzei, faptele au avut loc în perioada 17–21 aprilie 2026. Membrii grupului criminal contactau telefonic victimele, prezentându-se drept polițiști sau angajați ai unor bănci. Aceștia le spuneau că datele personale ar fi fost folosite în scopuri frauduloase și că banii din conturi ar fi în pericol.

Sub acest pretext, victimele erau convinse să retragă banii din conturi sau să pregătească sumele pe care le păstrau acasă și să le transmită unor persoane care se prezentau drept curieri. Li se promitea că banii vor fi păstrați în siguranță și restituiți ulterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Rolul tinerei era să colecteze banii de la victime și să-i transmită altor membri ai grupului, urmând instrucțiunile primite prin aplicația Telegram. Pentru fiecare deplasare, aceasta primea între 500 și 1.500 de lei, în funcție de suma colectată.

În cele șase cazuri, prejudiciile individuale au variat între 27.527,08 lei și 721.602,68 lei. Sumele sustrase erau atât în lei, cât și în valută străină, iar prejudiciul total a fost estimat la 1.136.899,76 lei.

În timpul examinării cauzei, tânăra și-a recunoscut integral vina și a solicitat examinarea dosarului în procedură simplificată, în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Sentința poate fi contestată cu apel.