Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Apa cu sare te poate ajuta să te hidratezi mai bine? La ce concluzii au ajuns specialiștii

28 Nov. 2024, 08:02
 // Categoria: Life // Autor:  Redacția Realitatea
28 Nov. 2024, 08:02 // Life //  Redacția Realitatea

Specialiștii au dezvăluit dacă apa cu sare te poate ajuta să te hidratezi mai bine. Cele mai recente studii au arătat dacă această combinație este sănătoasă pentru organismul nostru. 

În primul rând, este important să știi că atunci când vorbim despre amestecarea sării în apă, cantitatea de sare adăugată trebuie să fie foarte mică.

Specialiștii nu recomandă să adaugi mai mult de un praf de sare. Nutriționiștii susțin că doar un praf de sare este necesar ca să te hidratezi. În acest fel apa o să-ți ofere mai multe beneficii. Sarea de Himalaya are o mulțime de minerale, dar nu face o difrență nutrițională semnificatică. Adăugarea de sare în apă are atât avantaje, cât și dezavantaje.

Dacă ești deosebit de activă și transpiri mult în timp ce te antrenezi, sarea te poate ajuta să te simți rapid plină de energie.

Acest lcuru se datorează faptului că sodiul este un electrolit. Electrolitul este un mineral care poate ajuta la menținerea echilibrată a cantității de apă din organism. Totul se întâmplă astfel încât să rămâi hidratată pentru perioade mai lungi de timp.

Cu toate acestea, în timp ce sodiul este un electrolit, probabil că deja consumi suficient sodiu din dietă și nu este nevoie să-l adaugi în apă, spun cei de la Eating Well. Prin urmare, adăugarea de mai mult sodiu în apă poate să provoace efecte secundare negative.

Cât de sigură e pentru sănătatea organismului

Dacă obișnuiești să consumi prea mult sodiu, atunci medicii te sfătuiesc să fii atentă la efectele secundare pe care le-ai putea avea.

Prea mult sodiu poate duce la apariția balonării, a durerilor de cap și chiar la agravarea senzației de sete. Dacă nu ești o persoană care se antrenează din greu sau care transpiră abundent, atunci nu vei avea nevoie de apa cu sare. Această tendință nu este o modalitate necesară care să te ajute să rămâi hidratată pentru o perioadă mai lungă de timp. În plus, medicii susțin că te expui la riscuri inutile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dacă îți dorești totuși să încerci acest trend viral în online, cel mai bine este să te consulți cu medicul tău specialist. El va putea spune dacă ai deja un aport suficient de sodiu și dacă adăugarea de sare în apă ți-ar putea face bine sau rău. Cea mai bună băutură pentru a te hidrata rămâne apa simplă. Dacă nu îți place să bei apă simplă, atunci poți încerca să adaugi puțin suc de lămâi.

Apa cu lămâie are o mulțime de beneficii pentru sănătate, în special pentru sănătatea sistemului digestiv. De altfel, specialiștii recomandă să crești aportul de lichide în perioada sezonului cald și să ai un aport optim de lichide în perioada sezonului rece.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 15:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 15:20 // Slider //  Valentina Buza

Regele Charles a rămas fără umbrelă în timpul unei ploi torențiale care a început brusc chiar când se desfășura o ceremonie militară în Antigua. Regele Camilla a primit rapid o umbrelă, dar el nu, moment în care a mimat că ține una și a făcut o glumă.

Când a început brusc aversa, la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 45 de ani de la independența statului Antigua, regele a ridicat mâinile și a întrebat: „Unde e umbrela?”.

Regele și regina stăteau pe un podium pe stadionul de crichet Sir Vivian Richards, în timp ce se intonau imnurile naționale, când a început ploaia. Regina Camilla a primit rapid umbrela ei transparentă, în formă de cupolă, și s-a grăbit spre tribuna rezervată familiei regale. Ulterior, a luat și ea întâmplarea în glumă, făcând haz de felul în care îi arăta părul după ploaie.

Regele a părut să mimeze că ține o umbrelă și i-a întrebat de mai multe ori pe membrii suitei sale: „Unde e umbrela?”. Într-un final, aghiotantul său, maiorul Ben Rigby, a găsit una și i-a întins-o.

Regele a străbătut apoi stadionul de la un capăt la altul, trecând în revistă trupele aliniate, sub o ploaie puternică și continuă. După aceea, a stat în picioare în timp ce sute de tineri în uniforme de cadeți, cercetași și asistente medicale au defilat prin fața sa, salutându-l.

Ulterior s-a explicat că umbrela a ajuns cu întârziere la rege pentru că, potrivit obiceiului din Antigua, toată lumea trebuie să stea nemișcată și în tăcere în timpul imnului național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Când regele s-a întors pe gazon după ce a trecut în revistă trupele, mulțimea l-a aclamat, iar el a răspuns cu un salut cu mâna.

Ploaia s-a oprit la fel de repede cum a început. A durat în jur de cinci minute, iar festivitățile au putut continua. Mai târziu, regele i-a spus premierului din Antigua: „Cred că e pe cale să crească năsturel pe costumul meu”.

După ceremonia de închidere a paradei, regele și regina s-au întâlnit cu patru legende ale crichetului din Indiile de Vest, respectiv Sir Viv Richards, Sir Richie Richardson, Sir Andy Roberts și Sir Curtly Ambrose.

Chiar înainte de întâlnire, într-o sală în care se afla portretul lui Richards, regina s-a întors spre un jurnalist și a râs, arătând spre rochia udă și părul ciufulit. „Am renunțat”, a spus ea râzând și ridicând din umeri.

Regele a avut apoi întrevederi cu premierul statului Antigua, Gaston Browne, și cu guvernatorul general, Sir Rodney Williams.