Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Aproape 20 de milioane de lei pentru un drum din Cimișlia: Ce sector va fi reparat în următoarele trei luni

17 Sept. 2026, 09:43
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
17 Sept. 2026, 09:43 // Economie //  Daniela Baranovschi

Un sector de 10 km al drumului R3, din raionul Cimișlia, va fi reparat în trei luni. Administrația Națională a Drumurilor (AND) a semnat contractul pentru lucrări, în valoare de aproape 19,8 milioane de lei.

Intervențiile vor avea loc pe porțiunea cuprinsă între kilometrii 42+150 și 52+150, de la apropierea localității Bozieni până în preajma satului Hîrtop. Sectorul traversează zona localităților Fetița și Gura Galbenei.

Lucrările vor include frezarea și plombarea gropilor, repararea porțiunilor degradate, astuparea fisurilor și aplicarea unor straturi bituminoase subțiri. La final, pe carosabil va fi aplicat și marcaj rutier cu microbile reflectorizante, pentru o vizibilitate mai bună pe timp de noapte.

Potrivit directorului general al AND, Ștefan Popa, reparația ar urma să îmbunătățească starea drumului și să sporească siguranța circulației pentru locuitorii raionului și șoferii care tranzitează zona.

Contractul a fost atribuit unui antreprenor local desemnat câștigător în urma unei proceduri de achiziție publică. Valoarea acestuia este de 19.794.549,04 lei, inclusiv TVA.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!