Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Aproape 20 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc locativ din Chișinău. Ce spune IGSU

01 Aug. 2025, 10:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Aug. 2025, 10:36 // Actualitate //  Realitatea.md

18 persoane, printre care cinci minori, au fost evacuate dintr-un bloc locativ în dimineața zilei de vineri, 1 august, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament. S-a întâmplat pe șoseaua Hâncești 34/2 din municipiul Chișinău.

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță că apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 04:28.

„La fața locului au intervenit trei echipe de salvatori, care au stabilit că focul a cuprins apartamentul de la etajul 1 și se răspândea spre balconul unui alt apartament de la etajul 2. În timpul intervenției, pompierii au evacuat din scara blocului 18 persoane, dintre care 5 copii, pentru a evita intoxicarea acestora cu produsele de ardere”, se arată în comunicatul IGSU.

Incendiul a fost lichidat la ora 06:41.

„În urma incendiului, au ars în totalitate bunurile materiale din interiorul apartamentului cu suprafața de 55 m², fiind afectat parțial balconul apartamentului de la etajul 2. Nu au fost raportate victime”, conchid reprezentanții IGSU.

Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:05 // Sport //  Ana Panaguța

Judocanul moldovean Ciprian Gribineț a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23, desfășurat la Napoli, Italia.

Sportivul a urcat pe podium după ce a obținut patru victorii în categoria de greutate de 81 kg. Acesta i-a învins pe elvețianul Thien Oulevey, spaniolul Inaki Merchtan, sârbul Vasilije Grujicic și bulgarul Hristo Valkov. Singura înfrângere a fost în fața turcului Erman Gurgen.

Medalia de la Napoli completează un an cu rezultate importante pentru Ciprian Gribineț. În acest an, judocanul a mai obținut medalia de argint la competiția European Open de la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!