Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Aprobat: Părinții cu copii, care au vârsta până la 3 ani, vor putea reveni mai rapid la serviciu

02 Mart. 2023, 16:23
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
02 Mart. 2023, 16:23 // Actualitate //  Realitatea.md

Parlamentul a aprobat, în cea de-a doua lectură, un proiect de lege prin care se introduc două genuri de activitate noi de îngrijire alternativă a copilului: servicii de îngrijire individualizată și servicii de îngrijire de tip familial. Activitatea va putea fi realizată în baza patentei de întreprinzător. În acest sens, cadrul legal privind patenta de întreprinzător a fost ajustat la cerințele Legii cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copilului.

Modificările reglementează activitatea de îngrijitor/îngrijitoare calificat/ă a copiilor cu vârsta de până la trei ani. Ținând cont de siguranța copiilor, se propun cerințe adiționale specifice eliberării și suspendării sau retragerii patentei pentru genurile respective de activitate.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la patenta de întreprinzător a fost elaborat de către deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, și Marina Morozova, membră a Comisiei economie, buget și finanțe, în colaborare cu UNFPA Moldova, UN Women, UNICEF și GIZ Moldova.

În opinia autorilor, aplicarea noii legi va permite evitarea achitării muncii în plic la remunerarea persoanelor care prestează servicii alternative de îngrijire a copiilor. De asemenea, cadrul nou va oferi oportunități de asigurare medicală și socială a îngrijitorilor, prin impunerea unui regim fiscal simplu, accesibil și atractiv. În mod obligatoriu, proiectul ține cont de necesitatea asigurării unui mediu sigur pentru copiii beneficiari.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 15:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
13 Nov. 2026, 15:33 // Slider //  Realitatea.md

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, acuzat de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Decizia a fost pronunțată vineri, 13 noiembrie, de Judecătoria Chișinău, la solicitarea procurorului de caz, în contextul expirării măsurii preventive. Informația privind prelungirea măsurii preventive a fost confirmată pentru Ziarul de Gardă de procurorul de caz, Dumitru Ștefîrță.

Totodată, conform informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată, examinarea cauzei în fond a fost amânată pentru data de 25 noiembrie 2026, ora 12:30, „reieșind din agenda instanței și numărul de dosare aflate în procedură”.

Solicitat de ZdG, unul dintre avocații lui Ion Creangă, Iuri Florea, a declarat că apărarea nu a susținut demersul acuzării, însă „dacă instanța așa a hotărât, așa va fi”. Avocatul a menționat că Ion Creangă ar putea participa la ședința de judecată din 25 noiembrie, dacă starea de sănătate îi va permite.

„Urmează să vedem dacă atacăm decizia sau nu. Voi discuta cu clientul și o să decidem ce facem mai departe (…). În dependență de cum va fi starea lui de sănătate. În fiecare zi merge la proceduri, vom vedea. Când este mai bine, când este mai rău. Când se va simți mai bine, va participa (la ședințele de judecată, n.r.) Cred că până pe 25 își va reveni”, a spus Florea.

Gheorghe Ionaș, un alt avocat al lui Ion Creangă, a declarat anterior pentru ZdG că clientul său „se declară nevinovat și nu recunoaște absolut nicio învinuire care i se înaintează”.

În martie 2026, procurorul Dumitru Ștefîrță a acuzat că se încerca tergiversarea dosarului.

„N-avem o probă, un înscris medical care să confirme imposibilitatea participării inculpatului la ședința de judecată. Eu am invocat acest argument pentru ca apărarea să aibă posibilitatea să-l dezbată, iar atâta timp cât nu l-a combătut, respectiv mergem pe prezumția că dumnealui se simte bine. Dacă se reacționa cu bună-credință, sunt oportunități de examinare în lipsă (…). Asta este evident (despre tergiversare, n.r.). Asta s-a văzut și la judecătorul precedent, când în ultimele trei ședințe dumnealui nu s-a prezentat (…)”, a spus procurorul la finalul ședinței de judecată din 17 martie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fostul funcționar este acuzat de trădare de patrie și complot împotriva statului. Potrivit procurorilor, în perioada 2023-2024, el ar fi întreținut corespondență și ar fi avut întâlniri conspirative cu un asistent al atașatului militar al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.

Ex-șeful Direcției juridice a Parlamentului a fost reținut în iulie 2024, când ar fi primit 500 de dolari de la un oficial rus. Ion Creangă pledează nevinovat.