Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Armata SUA trimite drone submarine în Strâmtoarea Ormuz. Detectarea și distrugerea minelor iraniene, ținta operațiunii

14 Apr. 2026, 07:21
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
14 Apr. 2026, 07:21 // În Lume //  Realitatea.md

SUA trimit drone submarine pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, în contextul tensiunilor din regiune. Anunțul a fost făcut luni de Comandamentul Central al armatei SUA (CENTCOM), potrivit presei internaționale.

 „Am început procesul pentru crearea unui nou culoar sigur și vom împărtăși în curând acest pasaj sigur cu industria maritimă, cu scopul încurajării comerțului liber”, a afirmat Amiralul Brad Cooper, șeful CENTCOM.

Potrivit acestuia, Strâmtoarea Ormuz reprezintă un punct strategic major pentru economia globală. „Strâmtoarea Ormuz este un culoar maritim internațional și un coridor de navigație esențial care asigură prosperitatea economică regională și globală. Forțe suplimentare ale SUA, inclusiv drone submarine, se vor alătura efortului de curățare a strâmtorii în zilele următoare”, a mai precizat Brad Cooper, conform Antena 3 CNN.

Conform unor estimări citate de presa americană, Iranul ar deține între 2.000 și 6.000 de mine navale. În același timp, Teheranul ar avea intactă cea mai mare parte a flotei sale de ambarcațiuni rapide și nave specializate în plasarea minelor, ceea ce îi permite să instaleze rapid noi dispozitive explozive în zonă.

Situația a escaladat după declanșarea conflictului din 28 februarie, când atacurile americano-israeliene asupra Iranului au fost urmate de blocarea Strâmtorii Ormuz de către Teheran. Ulterior, au apărut informații că autoritățile iraniene au început să mineze acest coridor maritim esențial.

Strâmtoarea Ormuz este una dintre cele mai importante rute energetice din lume, pe aici tranzitând aproximativ 20% din transporturile globale de petrol și tot atâtea livrări de gaze naturale lichefiate.

În plus, oficiali americani au recunoscut recent că Iranul ar fi pierdut evidența exactă a locațiilor unde au fost amplasate unele dintre mine, ceea ce complică și mai mult operațiunile de deminare și crește riscurile pentru navigația comercială.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
30 Oct. 2026, 11:37 // Slider //  Daniela Baranovschi

Peste 3.000 de camioane au traversat în ultimele 24 de ore punctele vamale ale Republicii Moldova, în ambele direcții. Traficul este în creștere din cauza exporturilor de cereale, a schimbării rutelor comerciale și a numărului mai mare de transporturi de mărfuri din Ucraina care tranzitează țara noastră, anunță Serviciul Vamal (SV).

Pentru a evita cozile la frontieră, autoritățile le recomandă transportatorilor să aleagă punctul de trecere în funcție de traseu și de tipul mărfurilor transportate. Cei care merg spre Leușeni–Albița sau Sculeni–Sculeni cu camioane goale pot opta, în funcție de itinerar, pentru punctele de trecere Cahul–Oancea sau Costești–Stânca.

În cazul camioanelor care transportă marfă, alegerea traseului depinde și de controalele necesare. De exemplu, dacă mărfurile trebuie să treacă prin verificări fitosanitare sau sanitar-veterinare, transportatorii trebuie să aleagă un punct vamal unde sunt disponibile aceste servicii. Totodată, prin Cahul–Oancea pot ieși din țară camioanele încărcate cu mărfuri ale companiilor care au statut de operator economic autorizat (AEO).

Pentru a reduce timpul de așteptare la Costești–Stânca, transportatorii pot folosi sistemul de programare electronică BQS. Acesta le permite să își planifice din timp plecarea de la depozit și sosirea la frontieră.

SV recomandă și folosirea sistemului NCTS, prin care declarația de tranzit poate fi completată și transmisă electronic înainte ca camionul să ajungă la frontieră. În acest fel, autoritățile vamale pot primi din timp informațiile necesare pentru pregătirea formalităților.

De asemenea, transportatorii pot depune în avans declarația sumară de intrare în Uniunea Europeană (ENS), inclusiv de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă au acces la sistemele informatice necesare. Această declarație este obligatorie pentru intrarea mărfurilor în UE și trebuie depusă separat de declarația de tranzit prin NCTS.

Pentru a evita aglomerația, autoritățile recomandă transportatorilor să își împartă cursele pe zile și intervale orare diferite și să verifice situația traficului înainte de plecare. De asemenea, pregătirea din timp a documentelor necesare poate grăbi trecerea frontierei.

SV menționează că ține legătura cu autoritățile din România pentru a coordona activitatea la punctele de trecere. În posturile cu trafic intens a fost suplimentat personalul, iar cele două părți caută soluții pentru a procesa mai repede camioanele și a folosi cât mai eficient infrastructura existentă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!