Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

ASP, cu reacție la operațiunea oamenilor legii de la sediul instituției: Acordăm tot suportul necesar

03 Mai 2022, 17:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Mai 2022, 17:35 // Societate //  Realitatea.md

Agenția Servicii Publice (ASP) acordă tot suportul necesar organelor de drept pe marginea dosarului deschis de oamenii legii, privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, soldat cu zeci de percheziții astăzi, 3 mai de către ofițerii SPIA, CNA și SIS. Cu o asemenea reacție a venit instituția după multiplele percheziții de la sediul central al ASP, ținând cont de faptul că acțiunile de urmărire penală sunt în curs de desfășurare, iar rezultatele vor fi prezentate de către organele abilitate după finalizarea procedurilor de rigoare.

Potrivit ASP, acțiunile se desfășoară în cadrul unui dosar penal cu privire la achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, pornit în baza articolului 327 a Codului penal privind „abuzul de putere sau abuz de serviciu”.

Amintim că, la începutul lunii septembrie 2021, în urma unui audit desfășurat la ASP, Corpul de control al prim-ministrei, Natalia Gavriliță, a depistat mai multe încălcări ale legii în procesul de organizare a licitaţiei, inițiată în ianuarie 2021 de către fosta conducere a Agenției Servicii Publice.

Achiziția cu o valoare de circa 500 milioane de lei avea două loturi: procurare a circa 3 milioane de blanchete utilizate pentru perfectarea actelor și procurare de echipament și a unui program specializat de personalizare a actelor de identitate din sistemul național de pașapoarte, permise de conducere și certificate de înmatriculare. Astfel, achiziția a fost stopată, iar dosarul cu documentele ridicate de Corpul de Control al prim-ministrei a fost trimis Procuraturii pentru inițierea unei anchete.

În urma descinderilor de astăzi de la ASP, 60 la număr, efectuate de către Procuratura Anticorupție informează că, pe parcursul zilei de astăzi, 3 mai, procurorii anticorupție în comun cu ofițerii Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Serviciul Proiecție Internă și Anticorupție al MAI (SPIA al MAI) și Centrul Național Anticorupție (CNA) au puricat domiciliile, birourile de serviciu, automobilele foștilor și actualilor angajați ai Agenției Servicii Publice, cât și ale persoanelor fizice și sediilor unor companii, vizate în cadrul cauzei penale privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Oamenii legii precizează că, după cauza penală inițiată la 22 octombrie 2021, a mai fost deschis un dosar penal ulterior, la 5 aprilie curent, pentru abuzul de serviciu, săvârșit în interesul unui grup criminal organizat.

S-a stabilit că, membrii grupului de lucru pe achiziții din cadrul Î.S. „CRIS REGISTRU”, executând indicațiile parvenite de la unii membri ai grupului criminal organizat, au încheiat contracte de prestări servicii și ulterior contracte și acorduri adiționale frauduloase, contrar actelor normative, fără petrecerea procedurii de achiziții, în scopul favorizării unui agent economic concret și beneficierii de unele plăți introduse abuziv spre achitare după încheierea contractului inițial și care inevitabil au dus la majorarea prețului pentru pașapoarte, buletine de identitate, permise de conducere și alte produse eliberate de instituția respectivă, bani care erau suportați de fiecare cetățean care beneficia de aceste acte.

Perchezițiile de astăzi s-au soldat cu ridicarea documentelor, înscrisuri de ciornă, blocuri de sistem de la computere, alte suporturi electronice cum ar fi Flash-carduri, harduri, precum și telefoane mobile etc, care urmează să fie examinate și apreciate în cumul cu alte probe administrate în cadrul investigațiilor penale realizate pe caz.

Au fost reținute și audiate în total 13 persoane, acestea fiind plasate în izolatorul de detenție preventivă al CNA și Direcției Poliției Chișinău.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!