În urmă cu 36 de ani, la 26 aprilie 1986, a explodat reactorul 4 de la centrala nucleară de la Cernobîl, accident survenit în urma unui lung șir de erori umane care avea să fie catalogat drept cel mai grav din istoria nucleară civilă.

Reactorul a explodat pe data de 26 aprilie 1986, la ora 1:23. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, a fost aruncat în aer, iar învelişul de grafit a luat foc şi 190 de tone de substanţe radioactive au ajuns la peste 1.000 de metri în atmosferă, iar apoi au fost purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.

Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat atunci. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.

Abia la 36 de ore de la dezastru au început evacuările în Pripiat, o localitate cu 50.000 de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.

În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, a cuprins tot nordul Europei.

„Zona morţii” de la Cernobîl – un teritoriu otrăvit de radiaţii – se întinde pe 2.600 de km pătraţi. Este cunoscut oficial drept „zona de excludere”. Este perimetrul care a fost evacuat de armata sovietică după ziua de 26 aprilie 1986.

56 de oameni au murit imediat sau în lunile ce au urmat. Dar pentru alte sute de mii, destinul s-a schimbat într-o clipă.

Peste 300.000 de oameni au fost evacuaţi din zonele contaminate. 6,6 milioane de oameni au fost expuşi radiaţiilor. 6.000 de cazuri de cancer tiroidian au fost raportate până în 2005, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Totuși, cel mai amplu studiu despre Cernobîl, publicat de Academia de Ştiinţe din New York în 2013 şi redactat de trei prestigioşi oameni de ştiinţă, a arătat că 985.000 de oameni au murit, majoritate de cancer. Iar efectele contaminării se simt şi acum, după 35 de ani.

#Cernobîl #explozia de la Cernobîl

Norvegia vrea ca până în 2028 să aibă un plan pentru dezvoltarea infrastructurii miniere la complexul Fen, considerat cel mai mare zăcământ cunoscut de pământuri rare din Europa. În ultimii ani, proiectul a fost întârziat din cauza preocupărilor legate de impactul asupra mediului, scrie antena3.ro.

Complexul Fen se află la aproximativ 150 de kilometri sud-vest de Oslo, iar specialiștii cred că acesta ar conține aproximativ 15,9 milioane de tone de oxizi de pământuri rare, printre care neodim și praseodim. Aceste materiale sunt cruciale pentru fabricarea vehiculelor electrice și turbinelor eoliene.

Compania Rare Earths Norway (REN) deține drepturile de exploatare și a transmis recent că la suprafață vor fi necesare instalații pentru procesarea mineralelor, însă mina propriu-zisă va fi „invizibilă”. Compania susține că activitățile de extracție și zdrobire a rocii se vor desfășura în subteran.

Potrivit experților, zăcământul Fen reduce dependența Europei de China pentru aceste elemente esențiale.

De altfel, descoperirea a fost făcută în anul 2024 de compania minieră Rare Earths Norway.

La fel ca în restul Europei, proiectele de infrastructură din Norvegia, inclusiv parcurile eoliene terestre, s-au confruntat cu opoziția grupurilor de interese din domeniul mediului și al agriculturii, ceea ce a întârziat dezvoltarea.

Cel mai probabil, producția ar urma să înceapă la sfârșitul anului 2031, a transmis compania Rare Earths Norway.

Până în 2032, producția ar urma să ajungă la 800 de tone de NdPr, adică aproximativ 5% din cererea Uniunii Europene.

Pământurile rare sunt utilizate la fabricarea unor produse precum telefoane mobile, mașini electrice și avioane de luptă și sunt considerate materii prime critice de către Uniunea Europeană.