Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Astăzi – ultima zi de achitare a impozitului pe imobil și terenuri

30 Iun. 2025, 11:24
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2025, 11:24 // Economie //  Realitatea.md

Cetățenii care dețin un bun imobil sau un teren, intrat în posesie până la data de 31 martie curent, trebuie să achite impozitul pe venit până astăzi, 30 iunie, pentru a evita penalitățile. Serviciul Fiscal de Stat atenționează că, începând de mâine, 1 iulie, pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate majorări de întârziere, transmite IPN.

Pentru a verifica suma de plată, persoanele fizice și gospodăriile țărănești care dispun de semnătură electronică pot accesa avizul de plată pe site-ul oficial al Fiscului – www.sfs.md, la secțiunea „Vizualizarea impozitului în baza fișei imobilului”.

Plata se poate efectua atât online, prin platforma MPay, cât și în numerar – la ghișeele băncilor comerciale ori la oficiile poștale din localitate. Dacă a fost efectuat un surplus de plată, banii pot fi restituiți sau compensați pe baza unei cereri online, depuse în „Cabinetul personal al contribuabilului”.

Informații suplimentare legate de achitarea impozitului pe bunuri imobiliare și funciare pot fi obținute la primării sau la Centrul unic 0 8000 1525, apelul fiind gratuit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Oct. 2026, 08:35 // Slider //  Ursu Ana

Următoarea rundă de negocieri trilaterale pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea să nu aibă loc în prima jumătate a lunii noiembrie. Kremlinul susține că stabilirea datei depinde de evoluțiile de pe front și de situația din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Declarația a fost făcută de Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin pentru politică externă. Potrivit acestuia, Moscova nu a propus, deocamdată, o dată concretă pentru următoarea întâlnire.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat anterior speranța că negocierile ar putea avea loc la Abu Dhabi, în perioada 6-10 noiembrie. Totuși, Ușakov a afirmat că situația actuală din Orientul Mijlociu nu permite organizarea unei întâlniri în viitorul apropiat.

Deocamdată, discuțiile sunt prevăzute în format trilateral, cu participarea reprezentanților Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite. Potrivit oficialului de la Kremlin, implicarea unor negociatori europeni nu a fost discutată.

Declarațiile vin după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ușakov afirmase că Europa ar trebui să participe la discuții, întrucât poziția sa ar putea avea un rol decisiv.

Pe 25 octombrie, consilierul Kremlinului anunțase că Moscova intenționează să reia negocierile trilaterale după 4 noiembrie. Ulterior, însă, oficialii ruși au evitat să confirme o dată exactă pentru următoarea rundă de discuții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!