Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

„Așteptăm o recoltă record”. Putin garantează că Rusia va înlocui cerealele din Ucraina destinate țărilor africane

30 Iul. 2023, 09:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
30 Iul. 2023, 09:45 // Economie //  Elena Putregai

Vladimir Putin garantează că Rusia va înlocui cerealele ucrainene destinate țărilor din Africa, după ce a abandonat acordul cerealelor din Marea Neagră, considerat crucial în alimentația mondială. Anunțul a fost făcut înaintea unui summit Rusia-Africa programat pentru joia trecută la Sankt Petersburg.

„Vreau să dau asigurări cu privire la faptul că ţara noastră este capabilă să înlocuiască cerealele ucrainene pe o bază comercială şi fără cheltuieli, cu atât mai mult cu cât aşteptăm o recoltă record anul acesta”, scria Vladimir Putin într-un articol publicat pe site-ul Kremlinului, intitulat «Rusia şi Africa: unirea eforturilor pentru pace, progres şi un viitor prosper».

„În pofida sancţiunilor, Rusia îşi va continua eforturile pentru a asigura distribuţia de cereale, de produse alimentare, de îngrăşăminte şi de alte bunuri către Africa (…). Reţeaua de ambasade ruseşti şi de misiuni comerciale în Africa va fi lărgită”, anunţa Vladimir Putin.

Însă ONU nu este la fel de optimistă precum liderul de la Kremlin.

„Faptul că Rusia a pus capăt participării sale la «Iniţiativa Mării Negre», cuplat cu bombardamentele sale împotriva porturilor principale, va agrava şi mai mult criza”, a declarat Martin Griffiths, șeful ONU pentru afaceri umanitare.

Potrivit acestuia, circa 362 milioane de persoane din întreaga lume depind de ajutor umanitar.

„Nu este vorba de o chestiune de tristeţe sau de dezamăgire, ci de o ameninţare la adresa viitorului lor, a viitorului copiilor lor şi al familiilor lor”, a subliniat el, semnalând că preţurile la cereale au început să crească din nou.

„Oamenii nu sunt trişti, sunt furioşi, îngrijoraţi, unii nu vor avea ce mânca, alţii vor suferi de foame, iar unii chiar pot să moară”, a spus Martin Griffiths despre criza alimentară declanșată de ieșirea Rusiei din acord.

Putin ar fi presat de liderii africani la summitul său să reia acordul cu cereale și să pună capăt războiului

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 11:56
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 11:56 // Slider //  Realitatea.md

Sistemul de salarizare în sectorul bugetar ar putea fi reformat prin reducerea numărului valorilor de referință, includerea sporului lunar fix de 1 300 de lei în salariul de bază și introducerea unor mecanisme speciale de remunerare pentru funcțiile greu de ocupat și cele din domeniul IT. Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege transmis de Ministerul Finanțelor Guvernului spre aprobare, transmite IPN.

Potrivit notei de fundamentare, reforma urmărește reducerea inechităților salariale și consolidarea rolului salariului de bază. Începând cu 2027, numărul valorilor de referință va fi redus de la zece la șase, acestea urmând să fie cuprinse între 4 200 și 6 900 de lei.

Totodată, proiectul prevede extinderea grupurilor ocupaționale de la opt la zece, prin crearea unui grup separat pentru specialiștii IT și separarea domeniilor sănătății și asistenței sociale. Pentru funcțiile greu de ocupat va fi introdus un indice de competitivitate de până la 1,3, care va permite majorarea salariului de bază.

Vor fi reorganizate și sporurile. Cel de performanță va fi acordat doar angajaților evaluați cu „excelent” sau „foarte bine”, iar procentul destinat acestuia va fi redus de la 10% la 4% din fondul de salarii de bază. Proiectul mai prevede reducerea plafonului pentru premiile unice acordate cu ocazia sărbătorilor profesionale și a zilelor de sărbătoare nelucrătoare, de la 5% la 2% din fondul anual de salarizare. Totodată, suma acordată unui angajat nu va putea depăși 10 mii de lei pe an.

În administrația publică locală, anumite categorii de angajați vor putea beneficia de sporuri de până la 30% din salariul de bază, pentru consolidarea capacităților. Plata va fi posibilă în limita a 50% din veniturile proprii executate în anul precedent.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Majoritatea modificărilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027, iar mecanismele speciale pentru funcțiile greu de ocupat și specialiștii IT – din 2028, scrie sursa citată. Proiectul urmează să fie examinat de Guvern și, dacă va fi aprobat, transmis Parlamentului. Reforma nu presupune o majorare uniformă a salariilor tuturor bugetarilor, efectul urmând să difere în funcție de funcție și de categoria profesională.