Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

AstraZeneca, investiție importantă în SUA, în urma tarifelor comerciale anunțate de Trump

23 Iul. 2025, 07:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
23 Iul. 2025, 07:29 // În Lume //  Redacția Realitatea

Compania farmaceutică anglo-suedeză AstraZeneca a anunţat că va investi 50 de miliarde de dolari în extinderea capacităţilor sale de producţie şi cercetare în Statele Unite, până în 2030, în contextul intensificării politicilor comerciale americane privind relocalizarea industriei farmaceutice.

Potrivit companiei, ”piatra de temelie” a acestei investiţii va fi o nouă facilitate de producţie, în valoare de mai multe miliarde de dolari, care va fi construită în statul Virginia şi va produce tratamente pentru gestionarea greutăţii şi boli metabolice, inclusiv un medicament anti-obezitate pe bază de GLP-1 administrat oral.

Fabrica va fi cea mai mare investiţie unitară în producţie din istoria AstraZeneca şi va utiliza inteligenţa artificială, automatizarea şi analiza datelor pentru optimizarea producţiei.

De asemenea, finanţarea va extinde centrele de cercetare şi producţie în domeniul terapiei celulare din Maryland, Massachusetts, California, Indiana şi Texas, urmând să creeze ”zeci de mii de locuri de muncă” în Statele Unite, a transmis compania.

Directorul general Pascal Soriot a declarat că investiţia reflectă încrederea în ”capacitatea de inovaţie a Americii în domeniul biofarmaceutic” şi sprijină obiectivul AstraZeneca de a atinge venituri anuale de 80 de miliarde de dolari până în 2030 – jumătate din această sumă fiind aşteptată din piaţa americană.

AstraZeneca, cunoscută pe plan global pentru vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat în pandemie, îşi orientează de mai mulţi ani strategia către piaţa din SUA, care în 2024 a reprezentat peste 40% din veniturile totale ale companiei.

În noiembrie 2024, la scurt timp după alegerile prezidenţiale americane, AstraZeneca anunţase deja o investiţie de 3,5 miliarde de dolari în SUA. Recent, cotidianul The Times a relatat că grupul ar putea lua în calcul mutarea listării sale de la Bursa din Londra în SUA – o decizie care ar reprezenta un şoc major pentru pieţele financiare britanice. Compania a refuzat să comenteze informaţia.

Investiţiile masive ale marilor companii farmaceutice continuă

Anunţul AstraZeneca vine în contextul în care alte mari companii farmaceutice globale – inclusiv Novartis, Sanofi, Roche, dar şi giganţii americani Eli Lilly şi Johnson & Johnson – şi-au intensificat investiţiile în Statele Unite ca reacţie la apelurile preşedintelui Donald Trump de a repatria producţia de medicamente.

Industria aşteaptă clarificări privind tarifele farmaceutice propuse de administraţia Trump, în special rezultatul unei anchete desfăşurate în baza Secţiunii 232, care urmează să fie publicat la sfârşitul lunii. De asemenea, se află în lucru un plan de aliniere a preţurilor medicamentelor din SUA la cele practicate în alte ţări.

Trump a sugerat recent că sectorul ar putea fi vizat de tarife de până la 200%, cu o perioadă de tranziţie de doar 12–18 luni pentru relocarea producţiei în SUA. Mulţi analişti şi directori de companii consideră această fereastră de timp insuficientă.

 

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 22:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
21 Oct. 2026, 22:37 // Slider //  Ana Panaguța

Armata germană a catalogat pentru prima dată amenințarea de sabotaj din partea Rusiei împotriva propriilor trupe și facilități drept „semnificativă”, al doilea nivel, din 4, ca gravitate pe scara internă a amenințărilor, arată o evaluare a Bundeswehr-ului despre care au relatat miercuri postul de televiziune german WDR și ziarul Süddeutsche Zeitung, scrie hotnews.ro.

Un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării a confirmat această evaluare, declarând reporterilor: „Constatăm că ne confruntăm cu o amenințare semnificativă de sabotaj la nivel general pentru Bundeswehr.”

Ridicarea nivelului a fost declanșată de descoperirea, la jumătatea lunii septembrie, a unei drone prăbușite care transporta o cutie cu explozibili puternici în apropierea bazei aeriene Wunstorf din Saxonia Inferioară, au relatat cele două instituții de presă, potrivit Reuters.

Pe scara internă a amenințărilor din armata germană (Bundeswehr), utilizată pentru evaluarea riscurilor de terorism sau sabotaj și pentru protecția bazelor militare, există 4 niveluri de gravitate.

Acest al doilea nivel ca gravitate, denumit Charlie, se instituie în momentul în care există informații sigure și clare despre un atac terorist sau un act de sabotaj iminent.

„Linia roșie” depășită

Documentul intern al armatei germane, consultat de WDR și de Sueddeutsche Zeitung, precizează că Rusia a depășit „o linie roșie anticipată anterior, caracterizată de intenții dăunătoare cu efecte cinetice și/sau letale” împotriva Germaniei și a Bundeswehr-ului, prin utilizarea dronelor transformate în arme.

Drona de la Wunstorf seamănă cu una încărcată cu explozibili care a fost folosită în atacul eșuat de pe aeroportul Leipzig/Halle, din luna august. Însă, spre deosebire de incidentul de la Leipzig, despre care autoritățile au afirmat că viza un avion civil de marfă, anchetatorii consideră că drona de la Wunstorf viza aeronavele Bundeswehr, conform documentului.

Autoritățile germane au învinovățit în mod direct Rusia pentru atacul de la Leipzig.

Moscova a negat orice implicare și a respins în mod constant acuzațiile privind desfășurarea de acțiuni de sabotaj sau atacuri hibride în Europa.

Documentul menționează, de asemenea, o serie de acțiuni de recunoaștere suspectate a fi de origine rusă pe teritoriul Germaniei, inclusiv survolarea cu drone a bazei de apărare antirachetă Arrow 3 din Saxonia-Anhalt și descoperirea unei camere camuflate care filma o gară de importanță strategică din Minden, Westfalia.

„Războiul din umbră”

Serviciile de informații se așteaptă ca situația să se agraveze pe termen scurt, fiind probabile noi acțiuni în viitorul apropiat, mai arată documentul, potrivit WDR și Sueddeutsche Zeitung.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că măsurile preventive sunt adaptate fiecărei baze în parte și pot varia de la intensificarea patrulelor de pază până la măsuri tehnice suplimentare de securitate, precum camere cu infraroșu și sisteme de supraveghere a gardurilor.

Această evaluare vine la puțin peste o săptămână după ce ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a afirmat că Germania se confruntă cu un „război din umbră” și a solicitat extinderea competențelor serviciilor de informații.

„Războiul din umbră la care asistăm astăzi are un obiectiv care depășește cu mult tot ce s-a văzut în timpul Războiului Rece”, a declarat Dobrindt, în cadrul unei conferințe a BfV la Berlin.

„Scopul său clar este să ne destabilizeze – să ne destabilizeze în mod fundamental”, a adăugat Dobrindt.

Ministrul german al Afacerilor Interne nu a numit Rusia, dar declarațiile lui au venit pe fondul avertismentelor lansate în octombrie de șeful serviciului german de informații externe, BND, care vorbise, la rândul său, despre un „război din umbră” și avertizase că Germania riscă să intre într-un conflict violent cu Rusia.

Cancelarul Friedrich Merz a declarat miercuri că dezinformarea rusă și atacurile hibride reprezintă cea mai mare amenințare pentru Germania.

„Părerea mea este că poporul nostru încă subestimează această mare amenințare la adresa societății noastre… Acesta este un atac fundamental împotriva întregii ordini politice pe care am realizat-o după 1990”, a spus Merz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova