Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Atac armat într-un campus din SUA, soldat cu 5 victime. Suspectul de 19 ani a fost găsit ascuns într-un dulap

16 Aug. 2026, 11:58
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
16 Aug. 2026, 11:58 // În Lume //  Ana Panaguța

Un adolescent suspectat că a împușcat cinci persoane în campusul Virginia State University a fost găsit ascuns într-un dulap dintr-un cămin studențesc, la peste 14 ore după atac, scriu știrileprotv.ro.

Camron Harris, în vârstă de 19 ani, a fost descoperit în Seward Hall, în campusul VSU, sâmbătă, în jurul orei 16:00. Tânărul, care nu este student al universității, a fost reținut, potrivit WTVR.

Harris a fost dus la închisoarea din comitatul Chesterfield. Poliția a obținut opt mandate de arestare pentru infracțiuni grave: patru capete de acuzare pentru vătămare corporală intenționată și patru pentru folosirea unei arme de foc în comiterea unei infracțiuni.

Suspectul este ținut în arest fără posibilitatea eliberării pe cauțiune. Poliția a precizat că ar putea fi formulate și alte acuzații.

Cinci persoane au fost împușcate

Atacul armat a avut loc în jurul orei 1:30, în blocul 3300, în apropierea căminelor studențești ale VSU.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, care nu este student al VSU, se află în stare critică. Un bărbat de 23 de ani, o tânără de 19 ani și un băiat de 17 ani, care, de asemenea, nu sunt studenți ai universității, au suferit răni care nu le pun viața în pericol.

Un student al VSU, în vârstă de 20 de ani, care a fost rănit în atac, a suferit leziuni care nu îi pun viața în pericol și a fost externat din spital.

Poliția VSU, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc și Explozivi (ATF), Biroul Șerifului din comitatul Hanover, precum și mai multe agenții federale și ale statului au sprijinit ancheta.

Investigația este în continuare în desfășurare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 17:01
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 17:01 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un bărbat din Fălești a rămas fără 90.000 de lei după ce a fost înșelat de membrii unui grup care s-au dat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă și ai unei instituții de stat. Un tânăr de 20 de ani, care ar fi avut rolul de curier și ar fi preluat banii de la victimă, a fost trimis în judecată, anunță Procuratura Bălți.

Potrivit învinuirii, schema a fost pusă în aplicare în mai 2026. La 25 mai, membrii grupului au telefonat bărbatul și s-au prezentat drept angajați ai unei companii de telefonie mobilă. Sub pretextul verificării serviciilor și al păstrării numărului de telefon, aceștia l-au convins să le comunice un cod primit prin SMS.

Ulterior, un alt participant s-a dat drept reprezentant al unei instituții de stat responsabile de prevenirea și combaterea spălării banilor. Acesta i-a spus victimei că, folosind codul transmis, persoane necunoscute ar fi contractat fraudulos credite în numele său, în valoare totală de aproximativ 120.000 de lei, de la două bănci.

Sub pretextul anulării acestor împrumuturi, bărbatul a fost convins să ia un credit bancar de 90.000 de lei. La 26 mai, tânărul învinuit s-a prezentat la adresa indicată de victimă, a luat banii și i-a transmis celorlalți membri ai grupului.

În timpul urmăririi penale, tânărul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă fapta. Acesta a mai fost cercetat anterior pentru escrocherie și condamnat la închisoare cu suspendare și amendă.

Ancheta în privința celorlalte persoane implicate continuă într-un dosar separat, iar acestea sunt în curs de identificare.

Tânărul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!