Atac cu un cuțit într-o școală din Lituania: două eleve au fost rănite
Două eleve au fost înjunghiate într-un atac cu un cuțit comis în dimineața zilei de 28 aprilie, într-o școală din Marijampolė, vestul Lituaniei, iar atacatorul ar fi un băiat de 17 ani, care a fost reținut de autorități, scrie LRT.
Oamenii legii au subliniat că incidentul a avut loc într-un gimnaziu, unde inițial au fost transmise informații despre un tânăr care mergea prin clădirea școlii cu un cuțit. La scurt timp după aceea, un al doilea raport, primit de poliție, indica faptul că două fete au fost rănite, acestea fiind înjunghiate în spate.
Elevele au fost transportate imediat la spital. Totodată, autoritățile spun că acestea ar fi putut fi alese la întâmplare de individ pentru a fi atacate. Adolescentele sunt de vârste diferite, fiind născute în anii 2007 și 2010.
„Conform datelor preliminare, erau eleve care s-au aflat întâmplător în calea lui”, au subliniat autoritățile.
Deocamdată nu se cunoaște motivul pentru care adolescentul de 17 ani ar fi comis atacul, ancheta fiind în desfășurare.
Protestele din regiunea transnistreană sunt organizate de serviciile speciale locale, probabil la indicația politehnologilor de la Kremlin. Declarația îi aparține analistului politic Ion Tăbârță, care a făcut-o în emisiunea „Realitatea te privește” de la Realitatea TV.
„Realitățile s-au schimbat. Acestea sunt proteste organizate, pseudoproteste, în spatele cărora stau serviciile speciale din regiune. Probabil, la indicația politehnologilor de la Kremlin, altfel nu se poate. Când KGB-ul sau MGB-ul îți organizează un protest, nu mai e protest. E o acțiune împotriva Chișinăului”, a spus analistul.
Tăbârță a descris participarea locuitorilor la astfel de evenimente drept „voluntar-forțată”. El consideră că Tiraspolul și-a pierdut deja unul dintre principalele instrumente de presiune asupra malului drept al Nistrului, dependența energetică.
Analistul a amintit că, în perioada sovietică, principalul nod energetic pentru Moldova și regiunea Odesa se afla pe malul stâng. Această infrastructură i-a permis mult timp Tiraspolului să influențeze Chișinăul.
„Acum, această pârghie principală nu mai există. Da, ei pot continua să hărțuiască școlile cu predare în limba română și fermierii, dar nu mai e pârghia puternică prin care puteau impune decizii Chișinăului”, a subliniat Tăbârță.
Pe 23 octombrie, la Tiraspol a fost organizat un miting împotriva a ceea ce administrația locală numește „presiune economică” din partea Chișinăului. Înainte de miting, au apărut informații că bugetarii, angajații întreprinderilor și elevii sau studenții au fost obligați să participe. Potrivit IPN, studenții au fost amenințați cu probleme la examene și evaluări, iar angajații, cu sancțiuni disciplinare și concediere.
Biroul Politici de Reintegrare a calificat mitingul drept manipulare politică și încercare de a crea impresia unui sprijin popular pentru acuzațiile aduse Chișinăului. Reprezentanții instituției au subliniat că, în condițiile limitării libertăților civile, o astfel de acțiune nu reflectă voința liberă a locuitorilor regiunii.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.