Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Atacul de la Aeroport: Soția lui Igor Ciofu se judecă cu AIC și cere prejudiciu de peste 7 milioane de lei

19 Mart. 2024, 13:36
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
19 Mart. 2024, 13:36 // Actualitate //  Victoria Laur

Soția lui Igor Ciofu, una dintre victimele atacului care s-a produs la Aeroport în vara anului 2023, a chemat în instanță gara aeriană. O ședință urma să aibă loc pe 1 martie, însă a fost amânată pentru 5 aprilie 2024, deoarece magistrata responsabilă de caz a participat atunci la Adunarea Generală a Judecătorilor.

Femeia cere indemnizație de deces de 7,2 milioane de lei și prejudiciu moral de 400.000 de lei, potrivit jurnaliștilor de la Ziarul de Gardă. Aeroportul Internațional Chișinău a declarat că se va conforma deciziei emise de instanță, după pronunțare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Igor Ciofu, fost angajat al Serviciului Protecție și Pază de Stat, era angajat în calitate de gardian la Aeroport. El și polițistul de frontieră Serghei Muntean au decedat pe 30 iunie 2023, după ce un cetățean al Tadjikistanului a deschis focul, urmare a primirii refuzului de a intra în Moldova.

Urmare a dosarului deschis de procurori și controalelor efectuate, s-au constatat mai multe încălcări de securitate. Drept urmare, un secretar de stat a fost demis. De asemenea, au plecat din funcție sau au fost mustrați aspru mai mulți angajați de la Poliția de Frontieră.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!