Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

ATENȚIE! Cod galben de vânt puternic, emis în Moldova

03 Nov. 2023, 05:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
03 Nov. 2023, 05:30 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a emis pentru astăzi, 3 noiembrie, 2023, Cod Galben de vânt în nordul și centrul țării, iar pe alocuri ploi slabe.

„În intervalul de timp 06:00 – 18:00, vă informăm că vom avea Cod Galben din cauza intensificărilor vântului sud-estic. Se așteaptă rafale de până la 15-20 m/s”, anunță reprezentanții SHS.

În nordul țării, termometrele vor înregistra maxime de până la 15 grade Celsius pe timp de zi, iar noaptea nu vor fi mai mult de 4 grade.

În centrul țării și în capitală se așteaptă temperaturi cuprinse între 7 – 18 grade Celsius.

Cei din sudul țării se pot bucura de temperaturi puțin mai ridicate, comparativ cu restul țării. Astfel, termometrele vor arăta temperaturi cuprinse între 9 – 20 grade Celsius.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 07:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
11 Nov. 2026, 07:16 // Slider //  Ursu Ana

Ucraina nu este pregătită să cedeze Rusiei teritoriile din Donbas pe care trupele ruse nu au reușit să le ocupe, în schimbul unui acord de pace. Declarația a fost făcută de președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, în cadrul unei conferințe de presă susținute în timpul vizitei sale în Danemarca, scrie Unian.

Liderul de la Kiev a afirmat că presiunile asupra Ucrainei pentru a renunța la Donbas reprezintă o modalitate simplă de a obține un acord cu Rusia, însă autoritățile ucrainene nu sunt dispuse să accepte o asemenea înțelegere, deoarece nu au încredere în Vladimir Putin.

Zelenski a subliniat că orice eventual acord trebuie să fie însoțit de garanții de securitate concrete. El speră că Statele Unite și Europa vor identifica o altă modalitate de a avansa negocierile, fără a pune presiune asupra Kievului pentru cedarea teritoriilor.

Președintele ucrainean a declarat că țara sa are nevoie în continuare de sprijinul Washingtonului, în special în domeniul securității și al apărării antiaeriene. Potrivit lui, cele mai solide garanții de securitate pentru perioada postbelică pot veni din partea Statelor Unite și a Europei, iar pentru aceasta este nevoie de unitate.

Zelenski a menționat că, în prezent, Ucraina își consolidează apărarea antiaeriană cu ajutorul finanțării europene,  care permite achiziționarea de echipamente americane. Totodată, Kievul are nevoie de mai multe sisteme și rachete interceptoare pentru a-și proteja teritoriul în timpul iernii.

Liderul ucrainean și-a exprimat speranța că reducerea tensiunilor din Orientul Mijlociu ar putea permite redirecționarea unei părți din livrările americane de echipamente antiaeriene către Ucraina, inclusiv interceptoare pentru sistemele Patriot.

Referindu-se la negocierile cu reprezentanții americani Jared Kushner și Steve Witkoff, Zelenski a spus că observă schimbări în declarațiile acestora și că este mulțumit de ceea ce aude. Totuși, el a reiterat că poziția Kievului privind teritoriile este fermă.

„Aceasta este țara poporului nostru. Nu este un bun imobiliar. Nu este o chestiune de pământ sau de kilometri pătrați. Vorbim despre probleme extrem de sensibile pentru oamenii care trăiesc acolo și ale căror vieți au fost distruse”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a avertizat că renunțarea la Donbas nu ar garanta încheierea definitivă a războiului. În opinia sa, după o eventuală pauză, Vladimir Putin ar putea relua agresiunea împotriva Ucrainei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!