Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

14 noiembrie 2026

ATENȚIE MAXIMĂ! De Ziua Vinului, traficul în centrul Capitalei va fi suspendat

01 Oct. 2022, 06:00
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
01 Oct. 2022, 06:00 // Actualitate //  Realitatea.md

În perioada 1-2 octombrie curent, vor fi aplicate restricții de circulație în zona centrală a Chișinăului, în legătură cu organizarea Zilei Naționale a Vinului. 

Astfel, până pe 3 octombrie curent, ora 05:00, va fi sistată circulația transportului public pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, tronsonul între străzile Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni și A. Pușkin, cu redirecționarea transportului pe străzile adiacente.

Primăria municipiului Chișinău recomandă conducătorilor auto în zilele de sâmbătă și duminică să evite zona centrală a orașului, în special străzile A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 13:56
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 13:56 // Sport //  Ana Panaguța

Naționala de fotbal a Moldovei a învins selecționata Kazahstanului cu scorul de 2-1, în cel de-al cincilea meci din Liga Națiunilor UEFA. În urma victoriei, tricolorii au acumulat șapte puncte și au urcat pe locul secund în grupa C3, transmite IPN.

În partida disputată pe stadionul Zimbru din Chișinău, Petru Popescu a deschis scorul în minutul 39. Oaspeții au restabilit egalitatea în minutul 51, prin Islam Chesnokov, însă atacantul moldovean a înscris din nou în minutul 77, stabilind scorul final. Prin această dublă, Popescu a ajuns la patru goluri marcate pentru echipa națională.

Meciul cu Kazahstanul a marcat și debutul la națională al atacantului de la FC Zimbru, Alexandru Bețivu. Totodată, Victor Bogaciuc a bifat cea de-a 20-a prezență în tricoul reprezentativei, în timp ce Danila Forov și Mihail Ștefan au ajuns la câte zece selecții.

În clasamentul grupei C3, Slovacia ocupă primul loc, cu 11 puncte, fiind urmată de Moldova, cu șapte puncte. Insulele Feroe se află pe poziția a treia, cu cinci puncte, iar Kazahstanul este pe ultimul loc, cu două puncte. Slovacia și Insulele Feroe au însă câte un meci mai puțin disputat.

Ultimul meci al Moldovei în grupă este programat pentru 16 noiembrie, în deplasare, împotriva Insulelor Feroe. Partida va fi decisivă pentru stabilirea ocupantei locului secund, care asigură participarea la barajul pentru promovarea în Liga B. Pentru a obține promovarea, Moldova va trebui să câștige ulterior barajul în fața unei echipe clasate pe ultimul loc într-una dintre grupele Ligii B.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!