Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Atenție, moldoveni din Germania, Franța, Italia și Marea Britanie! Unele adrese ale secțiilor de votare se schimbă

28 Oct. 2024, 17:13
 // Categoria: Alegeri // Autor:  Realitatea.md
28 Oct. 2024, 17:13 // Alegeri //  Realitatea.md

Mai multe secții de votare din diasporă își schimbă adresele în turul doi al prezidențialelor. Este vorba despre birouri electorale din Franța, Germania, Marea Britanie și Italia.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, secțiile vor începe să lucreze la ora locală 7:00 și se vor închide la 21:00. Conaționalii își vor putea exercita dreptul de a alege cu buletinul de identitate valabil, cel provizoriu cu mențiunea privind cetățenia țării noastre sau pașaportul străin, inclusiv expirat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!


„Cetățenii care au optat pentru votul prin corespondență, dar nu au primit confirmarea despre recepționarea plicurilor, sunt îndemnați să meargă la cea mai apropiată secție de votare”, precizează diplomații moldoveni.

Pe 3 noiembrie 2024 moldovenii urmează să aleagă președintele țării. În turul doi al scrutinului prezidențial, după procesul electoral de pe 20 octombrie 2024, au acces Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 10:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 10:06 // Slider //  Realitatea.md

Republica Moldova are nevoie de o evidență completă a patrimoniului public, de transparență în administrarea lui, de responsabilizarea managerilor și de mecanisme eficiente de control. Bunurile statului aparțin cetățenilor și trebuie administrate în interesul acestora, nu în beneficiul unor grupuri de interese.

Guvernul a aprobat lichidarea a opt întreprinderi de stat care nu mai desfășoară activitate. Agenția Proprietății Publice va evalua și rentabilitatea celor 168 de întreprinderi aflate în gestiunea sa, dintre care doar 75–76 sunt active.

În 2025, peste 20 de companii de stat au raportat un profit cumulat de 3,1 miliarde de lei, însă 87% din acesta a fost generat de doar cinci companii, printre care Aeroportul Internațional Chișinău, Loteria Națională a Moldovei, Moldtelecom și Energocom.

Autoritățile anunță că vor analiza situația financiară și managementul fiecărei întreprinderi, vor lua măsuri de eficientizare și vor pregăti unele companii pentru reorganizare și eventuală listare la bursă.

  • Cunoaște statul valoarea reală și totală a patrimoniului pe care îl deține?
  • Ce planuri au autoritățile privind deetatizarea proprietății publice? Ce întreprinderi și active urmează să fie scoase la privatizare?
  • După revenirea Aeroportului International în proprietatea statului, ce a câștigat concret Republica Moldova? Există intenția de a reconcesiona Aeroportul Chișinău?
  • De ce Aeroportul Mărculești se reorganizează cu viteza melcului?
  • Ce presupune concret reorganizarea Căii Ferate din Moldova?
  • Cum protejează APP proprietățile publice locale de înstrăinări ilegale și scheme frauduloase? Cine verifică legalitatea tranzacțiilor cu terenurile și clădirile primăriilor și cine răspunde dacă patrimoniul comunităților ajunge în mâini private în mod ilegal?
  • Premierul Tofan a sugerat valorificarea terenului Penitenciarului nr. 13 pentru un proiect imobiliar. Este APP de acord cu această idee? Există o evaluare transparentă a terenului și o analiză a interesului public înainte de luarea unei asemenea decizii?
  • Ce proprietăți deține Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei și al Federației Ruse și în ce stare se află acestea?
  • Cum își poate apăra statul drepturile de proprietate în regiunea transnistreană, unde autoritățile constituționale nu exercită control efectiv?
  • De ce trebuie statul să aloce bani publici pentru majorarea capitalului social al Bursei Internaționale a Moldovei? Care este suma, ce beneficii concrete va obține statul și cum excludeți orice conflict de interese, în condițiile în care în conducerea Bursei se află si fostul premier Dorin Recean?

Căutăm răspuns în cadrul emisiunii “Realitatea te privește”, vineri, 6 noiembrie, începând cu ora 20:00, la REALITATEA TV. Invitatul jurnalistei Valentina Ursu este Ion Dodon, directorul general al Agenției Proprietății Publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!