Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Au găsit alternativă! Rusia va înlocui mobila Ikea cu produse fabricate în închisori

28 Iul. 2022, 11:34
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Iul. 2022, 11:34 // În Lume //  Realitatea.md

Închisorile din Rusia au primit misiunea de a înlocui o serie de produse occidentale, cum sunt cele de la IKEA, cu unele fabricate de deținuți. IKEA este una dintre sutele de companii occidentale care s-au retras de pe piața rusă în urma invaziei din Ucraina. Această alternativă a fost propusă după plecarea  gigantului suedez pe piața mobilei, scrie libertate.ro cu referire la publicația independentă rusă de limbă engleză The Moscow Times.

Anul acesta, companiile de stat și municipale au semnat contracte în valoare de 600 de milioane de ruble (10 milioane de dolari) cu coloniile penitenciare din regiunea Ural, scrie ziarul local Oblastnaia Gazeta.

Practica nu este neobișnuită în Rusia. În jur de 30 de penitenciare din șapte regiuni rusești au fost reprezentate recent la un târg din orașul Ekaterinburg, unde au fost vândute bunuri produse de deținuți în valoare de 3,5 milioane de ruble (58.000 de dolari) și au fost semnate mai multe contracte.

„Coloniile penitenciare ar putea foarte bine să ia locul IKEA”, a declarat pentru Oblastnaia Gazeta Ivan Șarkov, șeful programului de adaptare prin muncă al deținuților din cadrul serviciul penitenciar al regiunii Sverdlovsk.

 Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Dacă comparați mobilierul, avem o calitate mai bună și prețuri mai mici”, a spus el.

Printre principalii clienți ai producătorilor de mobilier care folosesc deținuți se numără în prezent agențiile guvernamentale, instanțele de judecată, cel mai important organism de investigații din Rusia și companiile de stat.

„Cifra de afaceri și numărul de persoane angajate în producție cresc de la an la an”, a declarat Alexander Fiodorov, șeful serviciului penitenciar din regiunea Sverdlovsk.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 08:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 08:47 // Slider //  Valentina Buza

Sediul Primăriei municipiului Chișinău ar fi minat. Despre acest lucru a anunțat primarul general Ion Ceban, într-o postare pe rețelele sociale.

Potrivit edilului, alerta a fost anunțată chiar astăzi, 6 noiembrie, în ziua în care Primăria prezintă raportul de activitate pentru ultimii trei ani.

Am solicitat informații de la Poliția Capitalei. Vom reveni cu detalii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!