Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

Au început concedierile masive în agenţiile de sănătate ale SUA

02 Apr. 2025, 06:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
02 Apr. 2025, 06:45 // În Lume //  Redacția Realitatea

Administraţia lui Donald Trump a lansat marţi un val masiv de concedieri în rândul funcţionarilor publici din cadrul Departamentului Sănătăţii şi al agenţiilor de sănătate, parte din planul major de restructurare care implică eliminarea a 10.000 de locuri de muncă.

Concedierile afectează diverse departamente ale ministerului şi agenţiile federale pe care le supervizează, cum ar fi cele responsabile cu aprobarea noilor medicamente, răspunsul la epidemii şi cercetarea medicală.

„Aceştia sunt oamenii care se asigură că medicamentele pe care le luaţi dumneavoastră şi copiii dumneavoastră sunt sigure. Aceştia sunt oamenii care efectuează şi supervizează cercetarea în domeniul cancerului, al sănătăţii copiilor şi în multe alte domenii. Ei sunt cei care se asigură că noile dispozitive utilizate de medici şi pacienţi sunt eficiente”, a scris pe X Craig Spencer, medic de urgenţă şi profesor la Universitatea Brown.

Potrivit presei americane, mai multor înalţi funcţionari din cadrul acestor agenţii li s-a propus să fie repartizaţi în locuri izolate, în mijlocul Alaskăi sau în Oklahoma.

Aceste concedieri au loc în acelaşi timp cu numirea lui Jay Bhattacharya la conducerea agenţiei responsabile cu cercetarea medicală. Într-un e-mail intern văzut de AFP, acest economist ales de administraţia Trump a recunoscut „impactul profund” pe care concedierile îl vor avea „asupra funcţiilor administrative de bază ale NIH”.

Această remaniere a agenţiilor americane de sănătate intervine într-un moment în care Statele Unite se confruntă cu o criză sanitară majoră, odată cu revenirea rujeolei, o boală gravă şi foarte contagioasă care a infectat peste 480 de persoane şi a provocat deja două decese, primele înregistrate în ţară din această cauză în ultimul deceniu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

În centrul Washingtonului, angajaţii au fost informaţi de agenţii de securitate că au fost concediaţi în timp ce încercau să intre în clădirea Mary Switzer, care găzduieşte mai multe birouri şi divizii ale Departamentului pentru Sănătate şi Servicii Sociale (HHS), a declarat pentru Reuters un angajat aflat la faţa locului.

Realitatea Live

13 Nov. 2026, 13:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
13 Nov. 2026, 13:45 // Slider //  Daniela Baranovschi

Piața mondială a petrolului va ajunge, în ultimul trimestru din 2026, într-o situație de ofertă excedentară, o premieră de la începutul războiului din Iran, pe măsură ce exporturile de țiței din Golful Persic își revin, în pofida conflictului în desfășurare, a anunțat vineri Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmite Bloomberg, notează Agerpres.

„Piața petrolului dă semne timide de reechilibrare, oferta globală depășind cererea pentru prima dată de la izbucnirea războiului din Iran”, a precizat agenția care oferă consultanță marilor economii ale lumii în ultimul său raport lunar.

Potrivit AIE, exporturile de petrol din regiunea Golfului au revenit la 74% din nivelurile de dinaintea războiului, datorită unei creșteri semnificative a livrărilor Arabiei Saudite și Irakului, chiar dacă petrolierele continuă să fie vizate de atacuri. De asemenea, stocurile de petrol monitorizate au crescut în octombrie pentru prima dată după luna iunie, a adăugat agenția.

În aceste condiții, AIE și-a îmbunătățit estimările privind oferta mondială de petrol în anul 2026, cu o cantitate semnificativă de 920.000 de barili pe zi. Chiar dacă, la nivel mondial, piața petrolieră se va confrunta în acest an cu un deficit provocat de perturbările producției provocate de război, acest deficit anual ar urma să fie cu 60% mai mic decât cel prognozat de Agenție luna trecută.

Revenirea livrărilor din Orientul Mijlociu, coroborată cu semnalele că președintele Donald Trump s-ar putea abține de la noi acțiuni militare împotriva Iranului, a contribuit la scăderea prețurilor petrolului. Prețurile de referință au scăzut cu aproximativ 18% în această lună, oferind o gură de oxigen consumatorilor și băncilor centrale, prin reducerea presiunii exercitate de costurile ridicate ale combustibililor.

„Exporturile din regiunea Golfului și-au revenit mult mai rapid decât cererea globală de petrol”, a precizat AIE. Livrările din această regiune, excluzând Omanul, au atins luna trecută 18,4 milioane de barili pe zi, în pofida unui val de atacuri asupra petrolierelor, se arată în raportul publicat vineri. Potrivit AIE, Arabia Saudită și-a majorat producția de țiței la 10 milioane de barili pe zi în luna octombrie, în timp ce producția Irakului a atins cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, respectiv 4,6 milioane de barili pe zi.

Per total, AIE estimează că oferta mondială de petrol va crește în acest an cu 920.000 de barili pe zi, până la 101,6 milioane de barili pe zi. În schimb, cererea mondială de petrol va scădea cu 2,68 milioane barili pe zi, până la 102,3 milioane barili pe zi.

Potrivit estimărilor AIE, surplusul de ofertă din acest trimestru urmează să se accentueze semnificativ anul viitor. Pe de altă parte, deși se preconizează că, anul viitor, consumul își va reveni, acesta va rămâne sub nivelurile din 2025. Creșterea cererii va fi concentrată în zona materiilor prime pentru industria petrochimică, în timp ce „prețurile ridicate, electrificarea și eficiența consumului de combustibil” vor tempera redresarea în cazul carburanților auto.

Agenția Internațională pentru Energie este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Organizația a fost înființată ca răspuns la primul șoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!