Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Australia se pregăteşte pentru sosirea ciclonului Alfred pe coasta estică. „De decenii nu a mai fost așa ceva”

05 Mart. 2025, 18:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Mart. 2025, 18:49 // În Lume //  Realitatea.md

Australia se pregăteşte pentru un ciclon tropical rar pe coasta de est, care se îndreaptă spre Brisbane, care are în jur de 2.5 milioane de locuitori, fiind al treilea cel mai populat oraş australian, relatează  CNN.

Miercuri, avertizările de furtună vizau peste 500 de kilometri de-a lungul coastei în statele Queensland şi New South Wales.

Rafale de până la 155 km/h ar putea deveni și mai puternice, de joi după-amiază, iar ciclonul tropical Alfred este aşteptat să se transforme într-o furtună de categoria a doua vineri dimineaţa lângă Brisbane, capitala Queensland.

Cantitatea totală de precipitaţii ar putea ajunge la 800 mm (31,5 inch) în unele regiuni, peste media totală pentru luna martie, şi ar putea provoca inundaţii care să pună viaţa oamenilor în pericol, a transmis Biroul de Meteorologie.

„Este un eveniment foarte rar pentru sud-estul statului Queensland … au trecut multe decenii de când această parte a statului nu a mai avut parte de (un ciclon)”, a declarat reporterilor premierul din Queensland, David Crisafulli, potrivit antena3.ro.

El a făcut apel la locuitori să respecte ordinele de evacuare.

„Dacă vă aflaţi într-o zonă cu maree de furtună sau într-o zonă inundabilă, luaţi în considerare un plan urgent de evacuare”, a declarat Crisafulli.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Prim-ministrul Anthony Albanese a declarat că au fost trimise elicoptere cu „resurse necesare” pentru guvernele statelor afectate.

Conform sursei citate, mulţi locuitori şi-au părăsit casele, autorităţile grăbindu-se să deschidă centre de evacuare. Sacii de nisip sunt puţini, iar rafturile supermarketurilor au fost golite în timp ce oamenii îşi fac provizii de produse esenţiale.

Sud-estul Queensland şi nordul New South Wales au fost lovite ultima dată de un ciclon acum mai bine de o jumătate de secol, în 1974. Ultima dată când un ciclon a ameninţat Brisbane a fost în 1990, dar sistemul s-a îndreptat spre sud chiar înainte de a ajunge în oraş.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 16:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 16:16 // Slider //  Cătălina Boico

Referendumul local desfășurat pe 1 noiembrie în satul Delacău, raionul Anenii Noi, a fost declarat legal, iar rezultatele acestuia au fost confirmate de Comisia Electorală Centrală.

La referendum au participat 606 alegători din cei 1 723 incluși în listele electorale, ceea ce constituie 35,17%, fiind depășit pragul de ¼ din numărul persoanelor înscrise în liste. Potrivit CEC, din cele 606 buletine de vot eliberate alegătorilor, 15 buletine au fost declarate nevalabile.  Pentru opțiunea „DA” și-au dat votul 568 alegători, iar pentru opțiunea „NU” au votat 23 de alegători.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, în satul Delacău, raionul Anenii Noi, cetățenii s-au expus în privința exploatării resurselor minerale utile din perimetrul intravilanului.