Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Autoritățile analizează reglementarea coletelor de pe Temu, Joom sau alte platforme pentru a proteja economia locală

30 Oct. 2025, 10:39
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
30 Oct. 2025, 10:39 // Economie //  Realitatea.md

Autoritățile analizează modalități de reglementare a coletelor venite de pe platforme internaționale, precum Temu sau Joom, din China și alte țări, a declarat deputatul PAS, Radu Marian, la emisiunea „Есть Вопросы” de la NewsMaker.md. Potrivit lui Marian, produsele extrem de ieftine afectează producătorii locali și locurile de muncă, însă în același timp,  reprezintă o oportunitate pentru consumatori de a cumpăra la prețuri mici. Deputatul a precizat că autoritățile caută soluții echilibrate, care să protejeze economia internă fără a limita accesul cetățenilor la produse mai ieftine.

„Trebuie să constatăm că există o problemă, pentru că China investește foarte mult și acordă subvenții enorme pentru industria proprie, ceea ce creează supraproducție. Produsele sunt extrem de ieftine, dar acest lucru afectează activitatea agenților economici locali, vânzările și capacitatea lor de a menține locurile de muncă”, a explicat Marian. El a subliniat că autoritățile trebuie să găsească un echilibru între protejarea producătorilor locali și nevoia oamenilor de a avea acces la produse la prețuri convenabile: „Oamenii își doresc produse cât mai ieftine, dar trebuie să găsim o soluție care să nu afecteze economia și locurile de muncă pe termen lung”.

Despre eventuale modificări legislative sau planuri concrete privind impozitarea coletelor, Marian a precizat că discuțiile urmează să aibă loc după formarea noului guvern.

Subiectul impozitării coletelor a fost discutat și de ministra Finanțelor în exercițiu, Victoria Belous, în cadrul unei conferințe de presă. Întrebată despre plângerile agenților economici privind scăderea vânzărilor din cauza avalanșei de colete neimpozitate, Belous a precizat că printre soluții propuse ar fi reducerea pragului de neimpozitare cu TVA sau introducerea unor taxe administrative pentru administrarea coletelor. „Soluțiile sunt similare cu cele aplicate în alte state din Uniunea Europeană. Vorbim despre diminuarea cotei sau pragului de neimpozitare cu TVA a coletelor, implementarea unor taxe pentru administrarea acestora sau stabilirea obligației pentru un rezident de a se înregistra și a declara impozitele pentru coletele livrate pe teritoriul Republicii Moldova”, a explicat ministra.

Potrivit ei, deocamdată nu există o decizie finală, iar eventualele modificări vor fi aplicate doar după consultarea mediului de afaceri și a cetățenilor.

În prezent, coletele cu o valoare de până la 150 de euro sunt scutite de TVA la import.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 07:55
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Oct. 2026, 07:55 // Slider //  Ursu Ana

O pace durabilă și justă în Ucraina ar putea crea condiții favorabile pentru reintegrarea Republicii Moldova, susține ambasadorul Ucrainei la Chișinău, Paun Rohovei. În același timp, prezența armatei ruse în regiunea transnistreană reprezintă un factor de risc pentru securitatea Ucrainei, a declarat diplomatul în emisiunea „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Întrebat dacă problema transnistreană se mai află pe agenda Kievului în contextul eventualelor negocieri de pace, ambasadorul a precizat că prioritatea Ucrainei este încheierea războiului.

„Pe agenda Ucrainei este pace în Ucraina”, a afirmat diplomatul, subliniind că aceasta trebuie să fie durabilă și justă.

Potrivit ambasadorului, încheierea războiului în aceste condiții ar putea favoriza procesul de reintegrare a Republicii Moldova.

În ceea ce privește prezența militarilor ruși în stânga Nistrului, diplomatul a confirmat că aceasta reprezintă un risc pentru Ucraina. Totuși, el a îndemnat la o evaluare proporțională a amenințării, menționând că în regiune s-ar afla puțin peste o mie de militari ruși.

Ambasadorul a comparat prezența militarilor necontrolați cu riscul generat de o persoană înarmată, dar a subliniat că numărul acestora nu trebuie supraestimat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!