Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

Autoritățile italiene au reținut presupusul ucigaș al moldoveanului găsit mort pe un câmp

08 Ian. 2026, 13:06
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
08 Ian. 2026, 13:06 // Actualitate //  Cătălina Boico

Presupusul ucigaș al moldoveanului Sergiu Țârnă, găsit fără suflare pe 30 decembrie 2025, cu o rană la tâmplă, într-un câmp din apropierea Veneției, a fost reținut de autorități. Potrivit presei din Italia, ancheta a fost închisă.

Criminalul ar fi fugit în străinătate imediat după omor, dar s-a întors în Italia în noaptea dintre 5 și 6 ianuarie, potrivit declarațiilor comandantului provinciei Carabinierilor din Veneția, Marco Aquilio.

Totodată, anchetatorii au precizat că suspectul, un agent al poliției locale din Veneția, ”odată ce a aterizat pe aeroportul Tessera s-a întâlnit cu tatăl său, care a mers să-l ia. Imediat după aceea, tatăl său l-a părăsit pe câmpurile Malcontentei. Aici l-am căutat cu camere termice și drone puse la dispoziția pompierilor”, a precizat comandantul provincial al carabinierilor din Veneția, Marco Aquilio.

Suspectul urmează să fie judecat conform legislației italiene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că bărbatul a fost omorât cu un singur glonț, într-un mod care sugerează o execuție, tras în zona tâmplei, probabil cu o armă de calibru mare. Un tip de crimă care, în zona Veneției, nu mai fusese întâlnit de pe vremea Mala del Brenta, o organizație mafiotă italiană apărută în anii 70-80, implicată în trafic de droguri, jafuri armate, răpiri, extorcări și legături cu alte familii mafiote italiene.

Noi detalii în cazul moldoveanului găsit mort pe un câmp din Italia. Ce a constatat medicul legist

Realitatea Live

10 Nov. 2026, 10:42
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
10 Nov. 2026, 10:42 // Societate //  Valentina Buza

Doi tineri de 20 de ani au fost condamnați la câte 5 ani de închisoare pentru escrocherie, după ce au înșelat o femeie printr-o schemă în care s-au prezentat drept angajați ai unui magazin, ai unei bănci și ai poliției. Aceștia au convins victima să contracteze credite și să le transmită banii. Prejudiciul cauzat a fost de 270.000 de lei, anunță Procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit materialelor cauzei, schema a început la 28 martie 2026, când femeia a fost contactată telefonic de o persoană care s-a prezentat drept angajat al unui magazin și i-a spus că a câștigat un uscător de păr la o tombolă. Pentru a putea ridica premiul, acesteia i-au fost solicitate datele personale, inclusiv IDNP-ul.

Ulterior, victima a fost contactată de alte două persoane, care s-au prezentat drept angajați ai unei bănci și, respectiv, anchetator din cadrul poliției. Aceștia au mințit-o că datele sale personale ar fi fost folosite pentru contractarea unor credite fără știrea ei și au convins-o să urmeze anumite instrucțiuni pentru a preveni presupusele fraude.

Astfel, la 30 martie, femeia a contractat trei credite de la diferite instituții bancare, în valoare totală de 285.000 de lei. Din această sumă, 270.000 de lei au fost convertiți în valută străină, obținându-se 14.475 de dolari.

La indicațiile escrocilor, femeia a ascuns banii într-o cutie de aparat de cafea, pe care cei doi tineri au preluat-o ulterior din locul stabilit. Prejudiciul de 270.000 de lei a fost restituit integral pe parcursul examinării cauzei.

Instanța i-a recunoscut vinovați pe ambii inculpați și i-a condamnat la câte 5 ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis. De asemenea, fiecare a primit câte o amendă de 250.000 de lei.

În cadrul ședințelor de judecată, cei doi nu și-au recunoscut vina. Până la rămânerea definitivă a sentinței, în privința acestora a fost menținut arestul preventiv.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!