Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Autoritățile schimbă regulile de stabilire a dizabilității: Ce criterii vor fi luate în calcul

18 Aug. 2026, 16:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Aug. 2026, 16:25 // Societate //  Daniela Baranovschi

Procesul de determinare a gradului de dizabilitate urmează să fie modificat, astfel încât evaluarea să țină cont nu doar de diagnosticul medical, ci și de modul în care afecțiunea afectează viața de zi cu zi a persoanei. În acest scop, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Protecției Sociale au semnat marți, 18 august, un ordin comun prin care a fost instituit un grup de coordonare.

Grupul va analiza cadrul normativ și metodologic actual și va propune modificarea criteriilor de determinare a dizabilității, precum și standardizarea componentei medicale a evaluării.

O schimbare importantă vizează formularul medical nr. 088/e. Autoritățile vor să revizuiască documentul și să digitalizeze circuitul acestuia, astfel încât informațiile necesare pentru determinarea dizabilității să poată fi transmise electronic între instituțiile implicate.

Noua abordare va păstra diagnosticul medical ca un element important al evaluării, însă acesta va fi analizat împreună cu impactul afecțiunii asupra vieții persoanei. Vor fi luate în considerare capacitatea de autoservire, mobilitatea, comunicarea, activitatea profesională, educația și participarea socială.

Autoritățile susțin că schimbările urmăresc simplificarea procedurii și reducerea transferului documentelor pe hârtie între instituții. Totodată, este prevăzută identificarea unor soluții pentru schimbul de date și interoperabilitatea sistemelor informaționale.

Din grupul de coordonare vor face parte reprezentanți ai celor două ministere, ai instituțiilor responsabile de determinarea dizabilității, specialiști din domeniul medical și reprezentanți ai altor autorități implicate în proces.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 13:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
26 Oct. 2026, 13:01 // Slider //  Realitatea.md

Conturile false reprezintă aproximativ 20% din totalul conturilor de pe rețelele sociale, iar amploarea rețelelor care le folosesc pentru a răspândi mesaje de propagandă și dezinformare este una dintre principalele probleme ale fenomenului. Declarația aparține jurnalistului Mihai Avasiloaie, redactor-șef al platformei Stopfals.md, și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice „Conturi false, boți și alți vectori de transmitere a informațiilor false și a manipulării”, organizată de Agenția de Presă IPN.

Potrivit jurnalistului, propaganda rusă se bazează pe rețele extinse de conturi false, care pot număra zeci sau chiar sute de mii de profiluri. „Rețeaua de propagandă rusă este o rețea imensă. Nu este o problemă că aceste conturi false răspândesc informații neadevărate, ci este gravă magnitudinea la care o fac. Adică e vorba de rețele de zeci și sute de mii de conturi. Anual, compania META, deținătoarea Instagram și Facebook, șterge sute de milioane de conturi false și totuși nu se apropie de eradicarea acestui fenomen”, a declarat Mihai Avasiloaie.

Jurnalistul a atras atenția și asupra ponderii pe care o au conturile false în mediul online. Spre deosebire de utilizatorii autentici, care nu participă constant la discuții pe toate subiectele, conturile false sunt create pentru a publica și distribui în mod repetat anumite mesaje.

„Studiile internaționale arată că numărul conturilor false reprezintă a cincea parte din numărul total de conturi de pe rețele. Aceste conturi sunt create cu un singur scop: de a comenta și de a transmite mesaje. Ele nu pot fi comparate cu conturile autentice pentru că, în general, conturile autentice nu comentează mereu și peste tot”, a explicat redactorul-șef al Stopfals.md.

Potrivit lui, în Republica Moldova, activitatea boților poate fi observată inclusiv în secțiunile de comentarii ale paginilor companiilor, redacțiilor și persoanelor publice.

„Și pagina stopfals este mereu vizitată de boți. Noi ștergem în fiecare zi comentarii. Inițial, comentariile erau trase la indigo. Erau zece comentarii la fel, copy-paste. Acum lucrurile s-au mai schimbat. Comentariile au devenit mai apropiate de cele reale. În comentarii se încearcă deturnarea subiectului postării pentru a se crea falsa impresie că toată lumea gândește la fel”, a spus Mihai Avasiloaie.