Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

Aveau nevoie de internet! Un modem Wi-Fi, depistat la punctul de control al unui penitenciar. Ce riscă „făptașul”

01 Nov. 2021, 11:21
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2021, 11:21 // Societate //  Realitatea.md

Responsabilii din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, informează că săptămâna trecută în penitenciare a fost înregistrat un număr mediu zilnic de aproximativ 6377 persoane, dintre care 54 au fost eliberate, iar 53 au fost reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală.

„În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului administrației penitenciare au depistat: 6 telefoane mobile, 14 cartele SIM, un acumulator pentru telefon, un modem Wi-Fi, 5 l de băutură alcoolică, 2 pachete cu substanță vegetală cu miros specific și 2 pachețele cu praf de culoare verzuie, presupuse a fi droguri, 2 pachețele cu inscripția „Permanganat de potasiu” și 300 g de drojdie. Persoanele civile reținute au fost predate organelor de poliție”, se arată în nota infromativă.

De asemenea, potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 221 de ore educative, în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 1498 de persoane.

Totodată, în prezent în sistemul administrației penitenciare sunt următoarele date epidemiologice în legătura cu infecția COVID-19 privind persoanele private de libertate:

  • Total testări de la începutul pandemiei – 1192;
  • Total confirmați de la începutul pandemiei – 256;
  • La tratament (active) – 20;
  • Total imunizați complet anti-COVID-19  –  2968 (46,67%);
  • Decese în rândul persoanelor private de libertate în legătură cu infecția COVID-19 – 0.

Mai mult, potrivit responsabililor, a fost asigurată asistența medicală de urgență prin intermediul Serviciului de urgență 112 în 15 cazuri și au fost efectuate 15 examinări în instituțiile medico-sanitare publice.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 18:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
21 Oct. 2026, 18:40 // Slider //  Vlada Ciorici

Comisia Europeană a anunțat miercuri deschiderea unei investigații oficiale asupra Booking.com, pentru a verifica dacă platforma de rezervări respectă legislația europeană privind serviciile digitale și dacă ia suficiente măsuri pentru a proteja utilizatorii de ofertele de cazare frauduloase, escrocheriile online și reclamele care nu sunt marcate corespunzător.

Ancheta vizează posibile încălcări ale Regulamentului privind serviciile digitale (DSA), după ce o evaluare preliminară a ridicat semne de întrebare cu privire la modul în care Booking.com identifică și combate riscurile de fraudă. Autoritățile europene vor verifica atât existența unor anunțuri pentru proprietăți fictive sau neconforme, cât și modul în care informațiile despre rezervări pot fi exploatate de persoane care încearcă să obțină bani de la clienți prin înșelăciune.

„Astăzi, Comisia Europeană a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma să fi încălcat, de asemenea, Regulamentul privind serviciile digitale în ceea ce privește transparența, deoarece nu a etichetat în mod clar drept anunțuri acele anunțuri ale căror furnizori au plătit pentru o poziție mai bună în rezultatele căutării afișate utilizatorilor”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Ce verifică autoritățile europene la Booking.com

Un prim aspect al investigației îl reprezintă anunțurile de cazare false sau care nu respectă cerințele legale. Comisia va analiza dacă platforma a identificat corect riscurile asociate unor proprietăți inexistente, ofertelor neconforme și tentativelor de uzurpare a identității, dar și dacă a adoptat măsuri eficiente pentru eliminarea acestora.

„Listările false, cum ar fi pentru proprietățile inexistente, frauda de uzurpare a identității și ofertele de cazare neconforme, pot avea efecte negative asupra protecției consumatorilor”, a precizat instituția europeană.

Un alt domeniu vizat este reprezentat de fraudele de tip phishing, prin care infractorii încearcă să obțină date personale sau plăți nejustificate de la utilizatori. Ancheta se va concentra asupra modului în care informațiile despre rezervări și clienți sunt transmise unităților de cazare, precum și asupra funcționării serviciului de mesagerie al platformei.

Comisia urmărește să stabilească dacă Booking.com a instituit suficiente mecanisme de protecție pentru a împiedica utilizarea abuzivă a acestor date și transmiterea unor solicitări frauduloase de plată către turiști.

Cea de-a treia problemă analizată privește transparența reclamelor afișate în rezultatele căutării. Pe Booking.com, proprietarii unităților de cazare pot plăti comisioane mai mari pentru ca ofertele lor să apară în poziții mai vizibile. Autoritățile europene vor verifica dacă utilizatorii pot identifica ușor aceste anunțuri publicitare, cine le finanțează și motivele pentru care le sunt afișate.

„În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, utilizatorii au dreptul să înțeleagă când și în numele cui le este afișat un anunț. Fără aceasta, ei nu pot ști dacă o listă apare în mod vizibil pentru că corespunde căutării lor sau pentru că furnizorul de cazare a plătit pentru această vizibilitate”, a explicat Executivul european.

Potrivit Comisiei, eventualele nereguli ar putea reprezenta încălcări ale articolelor 34 și 35 din DSA, referitoare la identificarea și reducerea riscurilor sistemice, precum și ale articolului 26, care stabilește obligațiile de transparență pentru publicitatea online.

Ce urmează după deschiderea investigației

Comisia Europeană va continua să colecteze dovezi prin solicitări suplimentare de informații, interviuri și eventuale inspecții. Instituția poate adopta măsuri provizorii, poate emite decizii de neconformitate sau poate accepta angajamente din partea companiei pentru remedierea problemelor identificate.

Deschiderea procedurii nu înseamnă însă că Booking.com a încălcat deja legislația europeană și nici nu anticipează rezultatul final al investigației.

Decizia vine după o analiză preliminară a rapoartelor de evaluare a riscurilor transmise de companie în 2026 și în cei trei ani anteriori, a rapoartelor de transparență și a răspunsurilor oferite la solicitările oficiale trimise de Comisie la 23 septembrie 2025 și 26 mai 2026.

Booking.com a fost desemnată platformă online foarte mare în aprilie 2023, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, ceea ce presupune obligații suplimentare pentru identificarea și reducerea riscurilor la care sunt expuși utilizatorii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova