Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Avia Invest reacționează la redeschiderea sălii VIP de la Aeroport: Atac de tip rider!

11 Apr. 2023, 21:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Apr. 2023, 21:32 // Actualitate //  Realitatea.md

Concesionarul Aeroportului Internațional Chișinău, compania Avia Invest, a reacționat la decizia Comisiei Situații Excepționale, privind redeschiderea sălii VIP. Avia Invest a reamintit că la 11 august 2022, activitatea Terminalului VIP a fost sistată tot printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale.

”Absurditatea și stupiditatea acțiunii Comisiei pentru situații Excepționale constă cel puțin în faptul că sala VIP este situată în aceeași clădire cu Sala delegațiilor oficiale, care a funcționat în tot acest timp și a deservit toți funcționarii și deputații PAS, deși autoritățile au invocat așa-numitele „motive de securitate” și au ordonat închiderea terminalului VIP pentru pasagerii obișnuiți. Totodată, pasagerul care trecea prin terminalul VIP a achitat acest serviciu și a adus venituri la bugetul de stat prin achitarea impozitelor”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.

Avia Invest susține că s-a adresat în instanța de judecată imediat după închiderea terminalului VIP în august 2022.

”Sistarea ilegală a activității Terminalului VIP de către autorități a cauzat companiei Avia Invest un prejudiciu de cel puțin 5 milioane de lei, în perioada august 2022 – februarie 2023. Ca urmare, bugetul de stat a ratat astfel peste 1,5 milioane de lei din impozite. La fel, 16 angajați ai întreprinderii, care nemijlocit își îndeplineau obligațiunile în sala VIP, au fost lipsiți de loc de muncă și au fost trimiși in șomaj tehnic până în prezent – cheltuielile pentru salariile acestora constituind jumătate de milion de lei. În contextul apariției informației despre redeschiderea terminalului VIP, constatăm cu regret, că toate acțiunile întreprinse de autorități în privința concesionarului Aeroportului au fost și sunt ilegale, abuzive, lipsite de bun simt și îndreptate direct către preluare Avia Invest printr-un atac de tip rider”, mai spune concesioarul. 

Astăzi, membrii Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) au emis o dispoziție prin care s-a decis să fie reluată activitatea Sălii Expres din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.