În legislația națională vor fi introduse noțiuni care vizează monedele virtuale. O asemenea prevedere se regăsește într-un proiect de lege pentru care, la ședința de astăzi, 21 decembrie, membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au aprobat raportul.
Potrivit inițiativei legislative se propune introducerea unor noțiuni noi privind „moneda virtuală” sau „furnizor de servicii privind monedele virtuale”. Modificările sunt necesare în contextul dezvoltării rapide a acestui sector și a riscului utilizării abuzive a monedelor virtuale cu scopul spălării banilor și finanțării terorismului.
De asemenea, proiectul de lege mai prevede modificarea cadrului legislativ intern în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor prin introducerea articolelor care vizează beneficiarul efectiv, persoanele expuse politic sau măsurile aplicate cu privire la țările/jurisdicțiile cu risc sporit desemnate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională.
Precizăm că, proiectul de lege a fost elaborat în baza recomandărilor Comitetului MONEYVAL al Consiliului Europei și transpune o serie de directive europene din domeniu.
Documentul urmează să fie supus dezbaterilor în plenul Legislativului și supunerii votului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!