Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Avocatul lui Șor: Republica Moldova va fi condamnată la CtEDO pentru deciziile în dosarul fraudei bancare

13 Apr. 2023, 13:52
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
13 Apr. 2023, 13:52 // Politica //  Realitatea.md

Republica Moldova ar putea fi condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după deciziile în dosarul privind „Frauda Bancară”, în care este vizat liderul Partidului ȘOR. Declarația a fost făcută de avocatul lui Ilan Șor, Aureliu Colenco, în contextul ședinței de judecată în cauza penală de acuzare care a început ieri și continuă astăzi.

„Sperăm că magistrații Curții de Apel Chișinău vor citi măcar ceea ce am menționat noi, avocații, verbal. Poate le vor spune curatorilor lor, care exercită presiuni asupra lor, că Republica Moldova, totuși, va fi condamnată la CEDO în dosarul lui Ilan Șor”, menționează avocatul Aureliu Colenco.

La începutul ședinței de judecată din 12 aprilie, avocații lui Ilan Șor au solicitat reluarea cercetării judecătorești, însă instanța a respins cererea. Mai târziu, apărătorii au înaintat o cerere de recuzare, dar instanța a calificat-o drept abuzivă și repetată.

„La ultimele ședințe, am cerut schimbarea măsurii privind arestarea preventivă a lui Ilan Șor, din mai multe considerente. În primul rând, pentru că la momentul schimbării măsurii preventive el era deputat și urmau să fie efectuate unele acțiuni de către instanța de judecată și organul de urmărire penală. Până în acel moment, el se afla în libertate. În al doilea rând, toți cunosc locul aflării și de trai al lui Ilan Șor, peste hotare. El și-a dat acordul și și-a exprimat de mai multe ori disponibilitatea de a participa la ședințele de judecată, în calitate de inculpat și de a avea ultimul cuvânt, dar instanța de apel a ignorat acest fapt. Din acest motiv, am depus cererea de recurs care se examinează în termen foarte restrâns de către Curtea Supremă de Justiție. Noi am solicitat la CSJ să caseze această încheiere a Curții de Apel Chișinău. În plus, să solicite materialele cauzei, cum este indicat de Codul de procedură penală, pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la arestarea lui Ilan Șor”, mai precizează Aureliu Colenco.

Ședința de judecată de ieri a fost întreruptă la cererea avocatului străin al lui Ilan Șor, care a spus că dorește să ia cuvânt în dezbateri, iar declarația va dura circa două ore. Cererea acestuia a fost acceptată de instanță, cu dispunerea continuării dezbaterilor de astăzi, începând cu ora 09:30.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, după etapa dezbaterilor judiciare, Curtea de Apel Chișinău urmează să delibereze și să pronunțe o decizie definitivă în cazul lui Ilan Șor.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 07:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
02 Nov. 2026, 07:18 // Slider //  Ursu Ana

Un microbuz în care se aflau cetățeni ai Republicii Moldova s-a răsturnat într-o curbă, în localitatea Țigănași, județul Iași, România. În accident au fost implicate 20 de persoane, dintre care nouă au avut nevoie de îngrijiri medicale. O tânără de 27 de ani, aflată în stare gravă, a fost intubată.

Potrivit Ministerului Sănătății de la București, Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara la ora 19:33, a fost dezactivat la ora 20:59. Dintre cele nouă victime, opt au fost transportate la spital, iar una a primit îngrijiri medicale.

Alte 11 persoane implicate în accident, inclusiv un copil de nouă ani, nu au avut nevoie de asistență medicală și au refuzat transportul la spital. Acestea au fost preluate de un microbuz al Inspectoratului pentru Situații de Urgență și transportate spre punctul de trecere a frontierei, fiind cetățeni ai Republicii Moldova.

În urma accidentului, autoritățile medicale din Iași au activat Planul Alb în trei spitale, pentru a face față numărului de victime. La intervenție au participat echipaje de pompieri, SMURD și Serviciul de Ambulanță Județean.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!