Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Bacalaureat 2026: Peste 19 mii de candidați înscriși la sesiune

27 Mai 2026, 22:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
27 Mai 2026, 22:48 // Actualitate //  Ana Panaguța

Peste 19 mii de candidați s-au înscris la sesiunea de Bacalaureat 2026, care se va desfășura în perioada 2–19 iunie. Dintre aceștia, peste 1.800 sunt restanțieri din anii precedenți, anunță Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Probele vor fi organizate în 92 de centre de examen, iar evaluarea lucrărilor se va desfășura între 2 și 24 iunie. Rezultatele preliminare ale sesiunii de bază urmează să fie afișate pe 25 iunie 2026, în centrele de bacalaureat.

În același timp, examenele naționale de absolvire a gimnaziului sunt programate pentru perioada 4–15 iunie, la care vor participa aproximativ 36.000 de elevi. Testările vor fi organizate în circa 400 de centre de examen, repartizate în toate raioanele și municipiile țării. Lucrările vor fi evaluate în intervalul 4–24 iunie, iar rezultatele preliminare vor fi afișate în centrele de examen pe 25 iunie 2026.

Detaliile privind desfășurarea examenelor naționale de absolvire au fost analizate în cadrul unei ședințe cu președinții Comisiilor Raionale și Municipale de Examene din toată țara.

Directoarea ANCE, Lilia Ivanov, a prezentat prevederile actelor normative care reglementează desfășurarea examenelor naționale de absolvire și a vorbit despre campania „Fii O9est! Nu copia”, în cadrul căreia peste 1.000 de observatori externi delegați de MEC vor monitoriza desfășurarea examenelor de clasa a IX-a.

Discuțiile au vizat asigurarea unui proces corect și transparent al examenelor. De asemenea, au fost organizate sesiuni de instruire pentru președinții și secretarii centrelor de bacalaureat.

„Integritatea examenelor naționale este o prioritate pentru noi toți, iar succesul acestora depinde de angajamentul și responsabilitatea fiecărei persoane implicate în acest proces”, a menționat Natalia Cheptea, ofițeră în cadrul Direcției educație anticorupție la Centrul Național Anticorupție.

În cadrul ședinței s-a discutat și despre securizarea materialelor de examen, monitorizarea probelor, instruirea asistenților, transportul candidaților către centrele de examen și organizarea zilei ușilor deschise.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 18:09
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
09 Nov. 2026, 18:09 // Slider //  Cătălina Boico

Copila care a fost lovită de o mașină în orașul Hîncești, pe 21 octombrie, a fost externată astăzi, 9 noiembrie, din spital. Anunțul a fost făcut de mama minorei pentru portalul local Hîncești 24 TV, care a precizat că fetița a început treptat să vorbească și să meargă.

„Deși mai este mult de muncă, progresele sunt vizibile și pline de speranță: fetița a început încet să rostească cuvinte și reușește să meargă încet, cu sprijin. După o săptămână de odihnă acasă, de luni vor fi reluate ședințele de reabilitare. Familia transmite mulțumiri tuturor celor care au fost alături de ei și au purtat grija acestui caz, rămânând încrezători că, pas cu pas, vor urma toate indicațiile medicilor pentru o recuperare completă”, se arată în mesaj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că fetița a fost tamponată în orașul Hîncești pe data de 21 octombrie, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni. La scurt timp, șoferul în vârstă de 57 de ani a fost reținut. Potrivit informațiilor oferite de Poliția Națională, bărbatul se afla la volanul unui Volkswagen Caddy.

Ulterior, mai mulți părinți din municipiul Hîncești, prin intermediul Clubului Femeilor din Hîncești „Femei Azi”, au inițiat o sesizare adresată Administrației Naționale a Drumurilor, prin care solicită măsuri concrete pentru sporirea siguranței pietonilor și prevenirea accidentelor rutiere.