Curs valutar
  • EUR
    20.1760
    -0.1988%
  • USD
    18.1032
    0.2486%
  • RUB
    0.2248
    0.3559%
  • RON
    3.7720
    -0.2306%
  • UAH
    0.3968
    0.252%

Toate știrile

28 octombrie 2026

Bădărău demisionează din funcția de consilier al premierului. Acuză că i s-a restricționat accesul la informații

19 Mai 2025, 12:10
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
19 Mai 2025, 12:10 // Societate //  Victoria Laur

Alexandru Bădărău, directorul executiv al Asociației „Forța Fermierilor”, a depus cererea de demisie din funcția de consilier în domeniului agriculturii din cadrul cabinetului prim-ministrului. Oficialul susține că i s-ar fi restricționat accesul la informație și că nu ar fi avut instrumentele necesare pentru a-și exercita atribuțiile. 

„Decizia mea este motivată de faptul că, după mai bine de două luni și jumătate de la numirea în funcție, am constatat că obiectivul declarat inițial – de a comunica mai îndeaproape cu sectorul agricol pentru rezolvarea problemelor acestuia – a rămas doar la nivel declarativ, comunicarea fiind în realitate doar mimată”, afirmă Bădărău.

Funcționarul susține că nu are poștă guvernamentală, pentru a putea comunica instituțional și a-și exercita atribuțiile. Bădărău mai afirmă că ar fi fost exclus din procesul consultativ, nu a participat la vreo ședință a premierului și consilierilor săi, iar unica la care a fost invitat, a fost anulată.

„Deși am semnat Angajamentul de Confidențialitate privind secretul informațiilor/datelor și Declarația de răspundere legală pentru încălcarea acestui angajament, nu mi s-a acordat acces la sistemele operaționale necesare pentru exercitarea funcției.

Marginalizarea reprezentantului sectorului agricol și a sectorului în general: în calitate de reprezentant al Asociațiilor de profil din agricultură, nu am fost consultat sau informat cu privire la informații vitale pentru sector, precum Planul de Creștere și Agenda de Reforme finanțat de Uniunea Europeană sau Buget Plus, Planul de Aderare la Uniunea Europeană și procesele necesare.

De altfel, la acest capitol, deși alte ministere avansează rapid și consultă mediul privat în procesele aferente, în sectorul agricol absolut nimeni și nimic nu consultă mediul privat sau asociativ. Este regretabil că despre aceste inițiative importante aflu din surse media publice, la fel ca orice cetățean simplu, și nu prin canalele instituționale adecvate.

Nu doresc să dețin funcție de dragul titulaturii. Dacă aportul meu, ca reprezentant mandatat al celor mai reprezentative asociații din sectorul agricol, nu este considerat necesar, nu văd rostul de a continua în această capacitate”, își explică Bădărău decizia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Serviciul de presă al cabinetului de miniștri nu a comentat până la ora publicării știrii acuzațiile lui Alexandru Bădărău.

Alexandru Bădărău a devenit consilier pentru domeniul agricol al premierului în martie 2025. Reprezentanții Guvernului afirmau că propunerea a venit de la Dorin Recean, pe când directorul Asociației „Forța Fermierilor” – că a trecut un concurs.

(UPDATE, 15:15)

Dorin Recean a acceptat demisia consilierului său în domeniul agriculturii, Alexandru Bădărău. Reprezentanții serviciului de presă al Guvernului au precizat că funcționarul nu a îndeplinit sarcinile pe care i le-a transmis premierul și nu a solicitat ședințe referitoare la domeniu.

Guvernul, despre demisia lui Bădărău: Nu a solicitat participarea sau organizarea vreunei ședințe în domeniu

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
27 Oct. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Secretarul britanic al Apărării, Wes Streeting, a afirmat, marți, 27 octombrie, că președintele rus Vladimir Putin „ne pune la încercare și testează hotărârea NATO” și a avertizat că Marea Britanie și Alianța Nord-Atlantică trebuie să fie pregătită pentru scenariul în care „se află în război cu Rusia”, scrie mediafax.ro.

Potrivit The Guardian, el a mai spus că „trebuie să fim pregătiți pentru un scenariu în care Regatul Unit și NATO se vor afla în război cu Rusia”, aducând în discuțiile afirmațiile făcute de Putin înaintea invaziei din Ucraina, contrare acțiunilor întreprinse ulterior.

„Nu pentru că ne dorim războiul – nu avem nimic împotriva poporului rus și nu dorim un război cu Rusia; NATO este o alianță defensivă –, dar când Putin ne asigură că nu are intenția de a provoca un război cu NATO, ne amintim de ceea ce a spus despre Ucraina cu doar câteva zile înainte de invazie”, a subliniat secretarul britanic al Apărării, potrivit sursei citate.

El a continuat spunând că NATO este pregătită „să apere fiecare centimetru din teritoriul său” și a reitera continuarea sprijinului pentru Ucraina.

„Cu cât suntem mai pregătiți să facem față Rusiei, să apărăm fiecare centimetru din teritoriul NATO, cu atât este mai puțin probabil să ne regăsim în acel scenariu. Polonia este unul dintre cei mai mari și, cu siguranță, cel mai de încredere prieten al nostru din Europa, iar noi prețuim și apreciem foarte mult această prietenie”, a adăugat Wes Streeting.

Declarațiile acestuia vin după ce în urmă cu două săptămâni, directorul general al MI5, Sir Ken McCallum, a descris Rusia drept „agresorul numărul unu” și a acuzat Moscova că desfășoară un război hibrid, încercând însă să rămână sub pragul care ar putea provoca un răspuns colectiv al NATO.

Potrivit lui McCallum, Kremlinul încearcă să destabilizeze statele europene în timp ce ofensiva sa militară din Ucraina înregistrează progrese reduse, obținute cu costuri foarte mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova