Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

BANI.MD: Apartamentele devin un lux? Prețurile urcă vertiginos, iar experții anunță noi scumpiri

10 Mart. 2025, 17:52
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
10 Mart. 2025, 17:52 // Economie //  Realitatea.md

Prețurile locuințelor din Republica Moldova au crescut cu aproximativ 4% de la începutul anului, iar tendința ascendentă ar putea continua, estimează expertul imobiliar Victor Cernomorcenco, transmite Bani.md. Potrivit acestuia, cererea depășește oferta cu 30%, ceea ce ar putea duce la o creștere de 9% a prețurilor până la sfârșitul anului.

„Noi am încheiat anul 2024 cu un preț mediu de 1.540 euro pe metru pătrat, incluzând blocurile noi, locuințele secundare cu reparație și cele în variantă albă. Deja observăm o creștere de 3-4% în primele două luni din 2025. Cererea neacoperită continuă să pună presiune pe piață, iar prețurile vor crește cel puțin cu rata inflației, estimată la 7-8%”, a explicat Victor Cernomorcenco în cadrul unei emisiuni de la RadioMoldova.

În această perioadă, moldovenii sunt tot mai interesați de locuințe moderne, eficiente energetic, situate în blocuri noi. Deși în ultimii ani s-a construit masiv în suburbiile Chișinăului, expertul susține că dezvoltarea infrastructurii este esențială pentru un trai confortabil.

„Dacă s-ar construi mai multe blocuri locative în Chișinău, piața imobiliară s-ar stabiliza. Însă, numărul autorizațiilor de construcție a fost scăzut, iar cele aprobate vizează mai mult zonele periferice. Acest blocaj creează o presiune majoră pe piață și alimentează creșterea prețurilor”, a mai adăugat el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Potrivit Uniunii Agențiilor Imobiliare, în anul 2024 au fost realizate peste 16.000 de tranzacții de vânzare-cumpărare a locuințelor. Valoarea medie a unei tranzacții a fost de aproximativ 100.000 de euro, ceea ce reflectă creșterea continuă a prețurilor în sectorul imobiliar.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 12:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
09 Nov. 2026, 12:03 // Slider //  Cătălina Boico

Benzina și motorina se ieftinesc cu 31 de bani. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat noile prețuri ale carburanților pentru marți, 10 noiembrie 2026.

Astfel, șoferii vor achita 30,21 de lei pentru un litru de benzină și 35,42 de lei pentru unul de motorină.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

ANRE precizează că prețurile maximale de comercializare cu amănuntul pentru principalele produse petroliere continuă să înregistreze o tendință de reducere. Comparativ cu valorile înregistrate la sfârșitul lunii septembrie, prețul maximal al benzinei COR 95 s-a redus cu 3,83 lei/litru, iar cel al motorinei standard cu 1,11 lei/litru.

Evoluția prețurilor de pe piața internă reflectă diminuarea cotațiilor internaționale Platts pentru produsele petroliere, tendință care s-a accentuat în ultima perioadă. Astfel, în intervalul ultimelor 14 zile utilizat la calcularea prețurilor maximale, cotațiile Platts la combustibili s-au redus cu circa 17,4% în cazul benzinei și cu 10,2% în cazul motorinei.

Totodată, cotația petrolului Brent a înregistrat o scădere de peste 15%, pe fondul perspectivelor de detensionare a conflictului din Orientul Mijlociu și al așteptărilor privind diminuarea riscurilor geopolitice.