Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

BANI.MD: CFM la fier vechi! Compania și-a scos la vânzare flota de vagoane și locomotive ruginite

20 Sept. 2023, 16:55
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Sept. 2023, 16:55 // Actualitate //  Realitatea.md

CFM anunță organizarea a 8 licitații cu strigare privind comercializarea bunurilor neutilizate. Este vorba de locomotive, vagoane, boghiuri, unități de transport și tank-containere, potrivit unui anunț al companiei, scrie Bani.md.

Astfel, în cadrul licitațiilor vor fi scoase la vânzare 39 de vagoane de călători, inclusiv sistemul de frânare și de prindere, fără cărucioare, 90 cărucioare (boghiuri) compuse dintr-o pereche de osii cu roți, 96 de locomotive, 102 caroserii de vagoane marfare, 106 tank-containere și 15 unități de transport.

De exemplu, prețul unei locomotive pornește de la 1,1 milioane de lei, a unui boghiu de la 56 de mii de lei, iar a unui vagon de la 187 de mii de lei.

Fondurile obținute în urma acestor licitații vor fi reinvestite în dezvoltarea continuă și modernizarea infrastructurii Căilor Ferate din Moldova. Această mișcare strategică nu numai că permite CFM să își eficientizeze operațiunile prin eliminarea activelor neutilizate, dar și să genereze resurse financiare necesare pentru investiții în tehnologii moderne și infrastructură actualizată.

În prezent, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 18:20
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
02 Nov. 2026, 18:20 // Slider //  Victoria Laur

Moldovenii ar putea afla spre sfârșitul lunii noiembrie dacă vor exista premise pentru ajustarea tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat la Radio Moldova că o eventuală modificare a prețului plătit de consumatori va depinde de evoluția costurilor de achiziție, dar și de volumul consumului în perioada următoare.

Întrebat dacă Republica Moldova trebuie să se aștepte la o majorare a tarifelor până la sfârșitul anului 2026, oficialul a evitat să ofere un răspuns categoric și a precizat că situația va putea fi evaluată mai clar către sfârșitul lunii noiembrie, scrie BANI.MD.

„La moment, dacă se mențin prețurile, probabilitatea de ajustare sau a necesității de ajustare o să vedem mai spre sfârșitul lunii, pentru că depinde foarte mult și de consum”, a declarat Dorin Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ministrul a explicat că temperaturile din perioada următoare vor influența consumul de gaze și, implicit, presiunea asupra costurilor de aprovizionare. Din spusele lui, o toamnă mai blândă, cu un consum redus, ar putea diminua necesarul de gaze, în timp ce răcirea accentuată a vremii ar putea crește cererea.

În prezent, consumatorii achită un tarif de 26,14 lei pentru metrul de la gaz, tariful majorându-se cu peste 70% în luna septembrie. La momentul publicării știrii prețul metanului la TTF constituia 95,2 euro MWh, cu peste 30% mai mult față de ultimele 30 de zile.