Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    -0.0208%
  • USD
    18.1762
    0.3923%
  • RUB
    0.2193
    0.3648%
  • RON
    3.7710
    -0.0239%
  • UAH
    0.4001
    0.175%

Toate știrile

13 noiembrie 2026

BANI.MD De ce pleacă moldovenii din țară? Vor salarii de 15 mii de lei

07 Mart. 2024, 14:41
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
07 Mart. 2024, 14:41 // Societate //  Vlada Ciorici

Opinia majorității moldovenilor este că salariile în țară ar trebui să fie de minim 15 mii de lei pentru a împiedica oamenii să părăsească țara în căutarea unor venituri mai mari în străinătate, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de IDIS Viitorul.

Conform acestui sondaj, 30,6% dintre respondenți au considerat că un salariu de 15 mii de lei ar fi suficient pentru a-i determina să rămână în țară. În același timp, 10,4% au menționat că o sumă între 7,5 și 10 mii de lei ar fi satisfăcătoare pentru a nu pleca, în timp ce 24,3% au indicat intervalul de 10-15 mii lei ca fiind necesar.

Totodată, 17,5% dintre cei chestionați au considerat că un salariu cuprins între 20 și 25 de mii de lei ar fi suficient pentru a rămâne în Moldova, în timp ce 6,1% au menționat că ar fi necesari între 25 și 30 de mii de lei. De asemenea, 5% dintre respondenți au indicat că un salariu de peste 30 de mii de lei ar fi motivul pentru a nu căuta un loc de muncă în străinătate.

Cu toate acestea, pentru doar 2,3% dintre persoanele chestionate, un salariu de până la 7,5 mii de lei este suficient pentru a renunța la ideea de a pleca în străinătate pentru a câștiga bani. Aceste date ilustrează preocupările și așteptările populației din Moldova în ceea ce privește nivelul salariilor și calitatea vieții în țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Nov. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul de mesagerie Outlook, dezvoltat de gigantul american din domeniul tehnologiei Microsoft, este afectat joi seară, 12 noiembrie, de o pană de proporţii, care are repercusiuni asupra utilizatorilor din întreaga lume, scrie hotnews.ro.

În Franţa, pe platforma Downdetector, care înregistrează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de conexiune, au fost înregistrate câteva sute de notificări la scurt timp după ora locală 18:30, în timp ce în Statele Unite, peste 39.000 de persoane afirmat că nu mai pot accesa serviciul de mesagerie la ora 19:00.

Microsoft 365 a confirmat incidentul cu puţin înainte de această oră, printr-o serie de mesaje publicate pe reţeaua de socializare X.

Grupul american a precizat iniţial că „investighează sesizările utilizatorilor care se confruntă cu probleme de acces la căsuţele poştale Exchange Online prin diverse metode de conectare în America”. Ulterior, a recunoscut că „această problemă (ar putea) afecta conectivitatea la serviciul Microsoft 365 pentru utilizatorii din toate regiunile”.

În timp ce se străduia să „limiteze impactul” defecţiunii, Microsoft a constatat că „o parte din infrastructură este supusă unei încărcări ridicate în mai multe regiuni, ceea ce contribuie probabil la erorile de conectivitate”.

La scurt timp, compania a anunţat că a „început să distribuie traficul de conectare pe întreaga sa infrastructură globală pentru a echilibra mai bine încărcarea”.

Microsoft 365, Outlook şi Teams, indisponibile pentru mii de oameni în SUA

Mai devreme în cursul zilei, Microsoft rezolvase un incident care afecta serviciul său de mesagerie Teams, ceea ce provocase perturbări pentru utilizatorii săi din America de Nord.

Agenția Reuters notează că Microsoft 365, Outlook şi Teams au fost indisponibile joi pentru mii de utilizatori din SUA, iar această problemă a afectat şi conectorii folosiţi de serviciile de inteligenţă artificială ale OpenAI şi Anthropic.

Au fost înregistrate peste 97.000 de sesizări ale utilizatorilor care au raportat probleme cu Outlook la ora locală 14:07 ET (21:00, ora României), potrivit Downdetector.

„Explorăm cu determinare toate căile posibile pentru a reduce impactul”, a anunțat Microsoft într-un comunicat.

Echipa sa a suspendat toate implementările, redirecţionează traficul suplimentar în afara infrastructurii afectate şi reporneşte serverele afectate pentru a le repune în funcţiune, a adăugat compania.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!