Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

BANI.MD Kozak fumează nervos! Gavrilița face următorul pas în interconexiunea energetică cu România

11 Feb. 2022, 17:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
11 Feb. 2022, 17:13 // Actualitate //  Realitatea.md

Prim-ministra Natalia Gavriliţa a pledat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de premierul Nicoale Ciucă, pentru urgentarea eforturilor de interconexiune energetică.

„Criza energetică globală care a afectat şi Republica Moldova a fost o nevoie în care s-au văzut prietenii. Suportul oferit de Uniunea Europeană, ţările membre ale UE şi în mod special, România a fost esenţial pentru depăşirea momentelor cele mai critice prin care am trecut noi în luna octombrie. În contextul proiectelor energetice majore pe care le desfăşoară România, inclusiv pe dimensiunea extragerii şi stocării de gaze naturale, dar şi pe dezvoltarea capacităţilor de producere a energiei electrice, e nevoie de urgentarea eforturilor de interconexiune energetică”, a spus ea.

Natalia Gavriliţa a reamintit că în cursul zilei de vineri i-a înmânat premierului Ciucă certificatul privind executarea integrală a obligaţiilor contractuale asumate de Eurotransgaz prin contractul de vânzare – cumpărare la concursul investiţional al complexului patrimonial unic ‘Vestmoldtransgaz’, care reprezintă punctul final în construcţia gazoductului Iaşi – Chişinău.

„Guvernul nostru, imediat de la învestire, a deblocat procesele legate de interconectarea prin linii electrice de înaltă tensiune şi aici am avut o colaborare foarte bună cu colegii din România”, a menţionat ea.

Premierul de la Chişinău a apreciat că o „semnificaţie aparte” în relaţiile bilaterale o reprezintă decizia de a construi un pod nou peste Prut. Ea a subliniat că este primul pod nou care va lega malurile Prutului după independenţă.

E vorba de podul care va uni două localităţi cu acelaşi nume: Ungheni. E un pod care va aduce bunăstare oamenilor de pe ambele maluri ale Prutului şi nu e vorba doar de combustibil şi timp economisit pentru călătorie, ci inclusiv de sentimentul de apropiere, care va genera noi oportunităţi de angajare, noi fluxuri de turişti şi consumatori şi noi afaceri, create atât în Ungheni, cât şi la Iaşi. Prin construcţia acestui pod, Iaşiul se apropie de Chişinău, iar Chişinăul se conectează direct cu reţeaua de autostrăzi europene”, a arătat ea.

Natalia Gavriliţa a salutat de asemenea aprobarea acordului privind fondul de 100 de milioane de euro pentru proiecte de dezvoltare în Republica Moldova.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, că Guvernul României „urmăreşte cu îngrijorare provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova în sectorul energetic”.

„Suntem în continuare alături de Republica Moldova în acest domeniu sensibil, cu implicaţii semnificative pentru cetăţeni”, a arătat premierul la finalul şedinţei comune a celor două guverne, român şi moldovean.

Chișinăul a trecut în luna octombrie a anului 2021 printr-o criză a gazelor când a expirat contractul de livrare cu Gazprom și a fost redusă cantitatea de gaze cu 35%. În rezultat, autoritățile moldovene au cumpărat gaz de la mai multe companii străine. Concernul rus insista pe prețurile de piață, care în prezent sunt de circa 1000 USD pentru mia de metri cubi. Însă în rezultatul intervenției oficialilor occidentali, Moscova a ajuns la un compromis cu Chișinăul, la un preț de 450 USD pentru mia de metri cubi.

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
02 Nov. 2026, 16:06 // Slider //  Realitatea.md

Un avion de pasageri Wizz Air care zbura din Marea Britanie spre Bulgaria a fost nevoit să aterizeze de urgență în urma unei amenințări cu bombă, scrie Antena3.ro. Un avion de vânătoare Gripen al Ungariei a fost mobilizat pentru a escorta aeronava, care a fost redirecționată de urgență către aeroportul din Budapesta.

Ministrul ungar al apărării, Romulusz Ruszin-Szendi, a declarat că avionul a fost „nevoit să își întrerupă zborul”.

„Militarii noștri au demonstrat încă o dată că pot interveni imediat atunci când este necesar și că sunt capabili să garanteze securitatea spațiului aerian al Ungariei”, a declarat Romulusz Ruszin-Szendi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Aeronava Airbus A321neo a decolat în această dimineață, la ora 08:30, de pe aeroportul Luton din Londra, cu destinația Sofia. Avionul și-a schimbat direcția deasupra Bosniei-Herțegovina, după ce echipajul a solicitat permisiunea de a ateriza pe Aeroportul Internațional Ferenc Liszt din Budapesta.

Pompierii, polițiștii și echipele antitero au fost mobilizate la aeroport pentru aterizarea aeronavei. Totodată, autoritățile fac în prezent verificări de securitate asupra avionului și pasagerilor.

Ruszin-Szendi a adăugat că poliția desfășoară verificări suplimentare după aterizare. Un purtător de cuvânt al companiei aeriene a confirmat pentru publicație că avionul a aterizat în siguranță.