Curs valutar
  • EUR
    20.1211
    0.0318%
  • USD
    17.5393
    0.0838%
  • RUB
    0.2084
    0.6718%
  • RON
    3.8220
    -0.0419%
  • UAH
    0.3926
    0.1019%

Toate știrile

21 septembrie 2026

BANI.MD Maia Sandu, despre TVA la energie: Dacă nu plătim impozite, nu avem de unde să facem școli, drumuri și apărare

21 Sept. 2026, 20:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
21 Sept. 2026, 20:12 // Actualitate //  Ana Panaguța

Președinta Maia Sandu susține logica Guvernului de a introduce, după sezonul rece, taxarea diferențiată a consumului de energie electrică și gaze naturale, argumentând că facilitățile fiscale generalizate ajung inclusiv la persoanele care își permit să achite integral costurile. Declarația a fost făcută după ședința Consiliului Suprem de Securitate, fiind întrebată dacă autoritățile ar trebui să amâne aplicarea noilor reguli fiscale cu privire la introducerea TVA la energie și majorarea TVa-ului la gaz, în contextul prețurilor ridicate la energie, transmite bani.md.

„Guvernul a explicat logica acestor decizii. Sunt oameni care își permit să plătească aceste prețuri și atunci când venim cu o excepție, atunci când avem o reducere de impozit sau eliminăm cu totul acest TVA, atunci nu ajutăm oamenii care au nevoie, dar oferim acest beneficiu și celor care nu au nevoie și care își pot permite să plătească un preț deplin”, a declarat Maia Sandu.

Potrivit politicii fiscale aprobate de Guvern pentru 2027, de la 1 aprilie urmează să fie menținută scutirea de TVA pentru primii 100 kWh de energie electrică consumați lunar, în timp ce consumul care depășește plafonul va fi taxat.

Pentru gazele naturale va fi aplicată cota redusă de 8% pentru primii 150 de metri cubi consumați lunar, iar volumul care depășește plafonul va fi taxat la cota standard. Măsurile sunt programate după încheierea sezonului de încălzire.

Întrebată dacă plafoanele de 100 kWh și 150 de metri cubi ar trebui revizuite, șefa statului a spus că acestea au la bază calcule privind consumul gospodăriilor și posibilitățile financiare ale statului.

„Există niște calcule în spatele acestor plafoane. […] Am încredere că aceste cifre au în spate niște calcule foarte bune și pornesc de la resursele statului”, a spus Maia Sandu.

Președinta a legat totodată plata impozitelor de capacitatea statului de a finanța serviciile publice și investițiile.

„Într-o lume ideală, ne-am dori să nu trebuiască să plătim impozite, în general. Dar dacă nu plătim impozite, nu are cine să ne construiască școlile, grădinițele, drumurile. […] Trebuie să plătim impozite și după aceea putem să cerem de la stat să facă inclusiv apărarea antiaeriană”, a declarat Sandu.

Șefa statului a precizat că aplicarea noilor măsuri este prevăzută după actualul sezon de încălzire, iar situația de pe piața energetică urmează să fie evaluată până atunci. Guvernul a justificat anterior taxarea diferențiată prin dorința de a păstra facilitățile pentru consumul de bază, evitând în același timp subvenționarea fiscală nelimitată a consumatorilor cu un consum mai mare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
21 Sept. 2026, 19:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Sept. 2026, 19:37 // Societate //  Cătălina Boico

Protecția infrastructurii energetice a fost unul dintre subiectele discutate de președinta Maia Sandu în cadrul ședinței de astăzi, 21 septembrie, a Consiliului Național de Securitate. Șefa statului a declarat că CNS a examinat și a dispus măsuri pentru ca obiectivele de care depinde alimentarea țării să fie mai bine protejate împotriva acțiunilor ostile, inclusiv a atacurilor cu drone. În cazul apariției unor probleme, funcționarea acestora trebuie să fie restabilită cât mai repede. Măsuri similare vizează și protecția împotriva atacurilor cibernetice.

„Cu regret, în loc să fie tratat cu seriozitate și responsabilitate, subiectul este exploatat politic și cinic de către cei care au slăbit conștient și intenționat Armata Națională, atunci când se aflau în poziții de decizie. În opoziție, tot ei ironizează pericolul războiului și a încălcării spațiului nostru aerian de dronele rusești și contestă investițiile în apărare. Unii au cerut chiar lichidarea Armatei Naționale. Iar acum, peste noapte, au început să se îngrijoreze de ce Armata nu detectează toate dronele. Este bine că au început să conștientizeze pericolul asupra securității naționale. Ar fi bine să vorbească și despre cine anume pune în pericol securitatea Republicii Moldova.

Problema dronelor rusești este una regională, acestea cad în țările Baltice, Polonia, România. Armate mult mai avansate și mai bine dotate decât cea a Moldovei au întâmpinat dificultăți în a opri dronele să intre în spațiul lor aerian. Dronele rusești evoluează foarte rapid, la fiecare câteva luni fiind produse versiuni mai performante care pot evada soluțiile de apărare aeriană construite între timp. Este o cursă tehnologică contra cronometru. Iar modernizarea Armatei și protecția cetățenilor nu poate fi o dezbatere politică, ci este o datorie a statului, dar și o responsabilitate comună a tuturor politicienilor și a întregii societăți”, a declarat Maia Sandu.

Totodată, președinta a adăugat că pentru a detecta mai bine dronele, autoritățile modernizează sistemul de supraveghere a spațiului aerian.

„Chiar dacă vedem mai bine ce se întâmplă, capabilitățile existente încă nu sunt suficiente. Ignorarea sistemului de apărare timp de 30 de ani nu poate fi recuperată în cinci ani. Lucrăm cu partenerii să accelerăm acest proces. Pentru a neutraliza drone, dispunem de sisteme portabile de rachete antiaeriene, mitraliere antiaeriene și mijloace de război electronic. Aceste capabilități sunt operaționale, dar aria lor de acțiune este limitată la protejarea infrastructurii critice care asigură servicii de bază pentru funcționarea economiei.

Armata investește resurse pentru a extinde aria de acoperire a apărării aeriene. Ministerul Apărării a anunțat recent că a obținut finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană în valoare 120 de milioane de euro care va fi folosit pentru achiziționarea unui sistem de apărare antiaeriană de rază medie, un sistem avansat de detectare și nimicire a țintelor aeriene. Toate aceste măsuri necesită timp. În al doilea rând, consolidăm parteneriate cu vecinii pentru a îmbunătăți schimbul de informații, care vin să completeze datele furnizate de sistemele naționale de supraveghere. În al treilea rând, lucrăm cu partenerii pentru a beneficia de soluții moderne, eficiente și mai ieftine împotriva dronelor. Nu pot da mai multe detalii, dar vreau să asigur cetățenii că protecția țării noastre este o prioritate și activitate constantă pentru mine și Guvern”, a transmis președinta.

De asemenea, Maia Sandu a adăugat că orice dronă care încalcă spațiul aerian al Republicii Moldova pune în pericol oamenii, iar, potrivit șefei statului, singurul vinovat pentru acest lucru este Federația Rusă.

„Un stat care îți trimite drone nu îți caută prietenia, ci frica și supunerea. Republica Moldova va continua să-și dezvolte capacitățile de apărare, să-și protejeze libertățile câștigate, viitorul în pace și cetățenii”, a conchis ea.