Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

BANI.MD Natalia Gavrilița: În maxim jumătate de an, persoanelor vizate în furtul miliardului vor ajunge după gratii

31 Dec. 2021, 13:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
31 Dec. 2021, 13:25 // Politica //  Realitatea.md

Sunt încrezătoare că în șase luni un an vom vedea și persoane extrădate, dar și progrese semnificative în recuperarea unor active, a declarat premierul Natalia Gavrilița la emsiunea „Moldova în Direct” de la Moldova 1.

„Ducem o diplomație activă pentru ca aceste persoane să ajungă în căutare internațională. Am vrut să ne asigurăm că în comisa de la Interpol nu mai este domnul Pârlog care întârzia anumite dosare. Or, Guvernul poate susține ajuta, informa. Și vom continua această activitate pentru a întoarce banii înapoi după modelul cum au fost confiscați banii de la Luca Filat, fiul ex premierului Vlad Filat”, a menționat Gavrilița.

Premierul a spus că urgentarea aducerii persoanelor vizate în furtul miliardului nu depinde doar de Chișinău, în condițiile în care anumite persoane au plecat din țară.

În anul 2014 Republica Moldova a fost zguduită de cel mai mare jaf din istorie. Banca de Economii, Unibank și Banca Socială au fost furate de 1 miliard USD, iar până în prezent nu s-a reușit recuperarea niciunui leu. Ilan Șor unul din figuranții raportului Kroll a fost condamnat în primă instanță, iar dosarul s-a împotmolit la Curtea de Apel. Vlad Plahotniuc care, la fel, figurează în raportul Kroll drept beneficiar al furtului miliardului a părăsit țara în luna iunie a anului 2019, scrie bani.md.

Ultimele date al Băncii Naționale a Moldovei relevă că până la 30 septembrie s-a reușit recuperarea a 2,6 miliarde de lei din comercializarea activelor celor trei bănci aflate în proces de lichidare.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:43
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:43 // Slider //  Daniela Baranovschi

Cinci persoane au fost ucise și aproximativ 12 au fost rănite, inclusiv polițiști, în urma unui atac armat produs în Piața Principală din Cracovia, Polonia. Un bărbat a intrat cu mașina în piață și a început să tragă la întâmplare asupra oamenilor, potrivit poliției din regiunea Małopolska. Atacatorul a fost împușcat de forțele de ordine și transportat la spital, potrivit BBC, transmite Euronews.

Atacul a avut loc în jurul orei locale 15:00, într-una dintre cele mai aglomerate zone din centrul orașului Cracovia.

Potrivit unui comunicat publicat pe platforma X de poliția din Małopolska, un bărbat a pătruns cu autoturismul în Piața Principală și a început „să tragă în oameni la întâmplare din mașina sa”.

În urma atacului, cinci persoane și-au pierdut viața, iar aproximativ 12 au fost rănite, printre acestea numărându-se și ofițeri de poliție.

Autoritățile au anunțat ulterior că atacatorul a fost împușcat de polițiști și transportat la spital.

Operațiune de amploare a poliției în centrul Cracoviei

Imediat după producerea atacului, serviciile de urgență au intervenit în Piața Principală, iar autoritățile locale le-au cerut locuitorilor să evite zona.

„S-au tras focuri de armă în Piața Principală. Serviciile de urgență sunt deja la fața locului. Poliția desfășoară, de asemenea, o operațiune pe strada Dietla”, a transmis municipalitatea din Cracovia într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs atacul.

Primele informații apărute în presa poloneză indicau două persoane decedate și zece rănite. Ulterior, poliția din Małopolska a anunțat că bilanțul a crescut la cinci morți și aproximativ 12 răniți. Deocamdată, motivul atacului nu a fost stabilit.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!