Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

BANI.MD O companie importantă de pe piața metalelor bate fierul cât e cald: Riscăm să revenim monopol

13 Dec. 2021, 14:37
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
13 Dec. 2021, 14:37 // Economie //  Realitatea.md

Omul de afaceri Valentin Eșanu, cel care administrează Grupul Sofilarex de metal uzat de lângă Hâncești, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în Republica Moldova ar urma să se revină la monopolul pe piața colectării metalelor feroase și neferoase, scrie Bani.md.

„În politica fiscală pentru anul 2022 la capitolul achiziția deșeurilor de metale, plasticul și hârtia au rămas, dar au fost excluse metalelr.  Nu știu din ce cauză deșeurile de plastic și hârtie au rămas. Or, a fost instituit și impozitul pe venit la achiziția metalelor. Respectiv, cetățeanul va achita 800 de lei pentru fiecare tonă de metal. Acest lucru încurajează businessul companiilor care vor lucra la negru și vor fi protejate politic”, a explicat Eșanu.

Omul de afaceri spune că astfel persoanele vor preda metalele companiilor care lucrează la negru.

„Compania din regiunea stângă a Nistrului care se ocupă cu distribuția cimentului și a metalului în Republica Moldova va procura metalele de la companiile căpușă și nu va achita cele 12%. Sper că va fi rectificată greșeala. Legea a fost schimbată peste noapte. Vreau să întreb cine a avut interesul acesta”, întreabă retoric omul de afaceri.

Valentin Eșanu a fost condamnat pe vremea regimului Plahotniuc și a stat doi ani după gratii după ce a dezvăluit schemele de la „Metalferos”. Potrivit lui Eșanu, pe timpul guvernării lui Plahotniuc, bugetul statului pierdea 90 de milioane de lei lunar, bani care ajungeau în buzunarele oligarhului. Eșanu a fost eliberat pe 28 iunie 2019.

Grupul Sofilarex, controlat de omul de afaceri Valentin Eșanu, a cumpărat în luna octombrie, două nave martitime, pentru a transporta marfă în și din Republica Moldova.

Sofilarex (Sofilarex Plus SRL şi Sofilarex SRL) a ajuns, în ultimul an, a fi un important jucător pe piaţa colectării și exportului resturilor și deșeurilor de metale feroase și neferoase, în special datorită liberalizării acestui domeniu la finele anului 2019 şi eliminării monopolului Metalferos.

Din vara anului trecut, Sofilarex a început să transporte metal uzat cu camioanele spre port, unde este acumulată într-un spațiu de depozitare, timp de două săptămâni, cantitatea necesară pentru a încărca o navă.

În 2020 cifra de afaceri a celor două companii a ajuns la circa 130 milioane lei, de aproape 40 de ori mai mult ca în 2019, iar profitul a urcat la 13 milioane lei.

Este adevărat că, în anii 2017-2019, activitatea companiilor lui Valentin Eşanu a fost practic blocată, ca urmare a unor dosare iniţiate la comandă în timpul guvernării Plahotniuc.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 15:03
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 15:03 // Societate //  Realitatea.md

Un consilier al Consiliului local Slobozia-Dușca din raionul Criuleni, Vitalie Istrati, soția sa, Aliona Istrati, fostă funcționară cu statut special în cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), precum și membrii familiilor acestora au fost depistați cu o avere cu caracter nejustificat în valoare totală de 586.572,35 de lei. Potrivit Autorității Naționale de Integritate, diferența substanțială dintre averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile realizate a fost constatată pentru perioada 1 august 2016-25 iunie 2025.

În acest context, ANI va transmite cauza în instanța de judecată, pentru examinare și dispunerea confiscării averii nejustificate, în limita diferenței substanțiale constatate.

„Din data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se confirmă existența averii nejustificate sau din data rămânerii definitive a actului de constatare, se va dispune încetarea mandatului, a raporturilor de muncă sau de serviciu în condițiile Legii nr. 132/2016 cu privire la Autoritatea Națională de  Integritate.

Subiecții declarării vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții pe o perioadă de 3 ani, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa funcții prevăzute de Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și intereselor personale”, transmite instituția. 

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!